Luiza Simion

Mă gândesc de multe ori, (poate!) prea mult. Uneori chiar până la epuizare, alteori doar până la revelație.
Între cele două se scriu versuri.

Am învățat că anxietatea este imaginația care a uitat să se odihnească, iar overthinking-ul este doar o formă sofisticată de speranță: dacă mă mai gândesc puțin, voi găsi răspunsul care va face ordine în jur, în ceilalți și, mai târziu, în mine. Răspunsul nu vine niciodată, doar îmi lasă câteva cuvinte în drum: nah! fă niște anagrame cu ele.