Poezie
Copilul ară trupul
viață
1 min lectură·
Mediu
Am învățat să merg înapoi
până acum știam să merg doar înainte
această lecție mi-a prins bine
întorcându-mă să privesc satul de pe colină
acolo unde sunt îngropați toți cei care au murit
neavând vreo vină.
Învelesc cu pielea casele ponosite
pentru a simți emoția prispelor vechi
în care se ascund amintiri
cu păpușile de pluș
ridicate din fașe
pentru a mângâia temelia de piatră
auzind că și aceasta plânge
când singurătatea se abate asupra ei.
Pe drumurile de la răscruce
umbrele se plimbă
este prima dată când surprind așa ceva
când o umbră își plimbă propria umbră
merg spre biserică
pentru a prinde liftul
care le ridică la cer.
Este trecut puțin de miezul vieții
clopoțelul sună
în dreptul școlii așteaptă plugul
copilul
ară trupul.
012055
0
Ce bine ar fi să putem face ca timpul să meargă spre înapoi, spre vârsta copilăriei, în care o fericire puerilă și ingenuă se strecura în joc, căci la maturitate intrăm într-un păienjeniș al umbrelor, prefigurând neantul.