Lucreția Terchilă

roiuri pixelate coborând din reclama schimbătoare, te văd ca atunci, cu gura coaptă, iar dinții îți sclipesc albi de bucuria de-a trăi. lângă tine voci ca un zumzet însetat pentru a începe mai curând

Mi s-a spus c-ai murit, iubite, mi s-a șoptit grav, îmi reveneau în minte ca mai demult gândurile unui jucător de șah, în fum de țigară amară ceața avea culoarea ochilor tăi îndepărtați, paloarea

În transparența apei paharul există lumina trece prin chipul tău ca printr-o oglindă capcană în ceașca neagră de cafea s-au înecat ochelarii de noapte masa tremură frânturi de hârtie

Dincolo de pași căutare de liniște. În stilou vibrează gândul prea plin. Salonul dansează-n cafele cu trupuri fierbinți și-n oglinzi fumează nota de jazz. Afară ploaia se răsucește

Sunt aici cu tăcerea mea ca o oglindă împrăștiată a nopții Copacul sună spart urechea acoperită de sânge de frig de toamnă la Pekin Un cocktail al unui remember tandru O iubire peste

Labirintica trecere a ta, pasu-ți lipit de retina visurilor mele, privirea se scurge din ceasuri, intemperii intercostale. Iubirea mea, influx deșertic de speranță. Minutele se cuprind