Lucian Oganovici

Probabil că asta trebuie să fie menirea poeziei - de asta trebuie pusă pe hârtie și așa trebuie receptată. Din păcate eu plimb sâmburele puțin prin gură și după aia îl scuip. Când am nevoie, îl mai iau puțin de jos.

Din păcate, cred că trebuie să ai cu ce să spargi sâmburele. Și mai cred că, de unul singur, chiar dacă primești cele mai frumoase piersici din lume, tot n-o să faci nimic cu ele, dacă nu afli și ce gust au pentru alții. O fi gustul o chestiune subiectivă, dar singur îți pierzi și spărgătoarele pe care le-ai avut vreodată.

Bineînțeles că această \"scuipare de sâmbure\" nu necesită răspuns. Nu mai știu unde să caut spărgătorul și prefer să mă dau deoparte decât să împart greșit sâmburi. De la un sâmbure poți să și mori... chiar dacă nu fizic.

Din pacate ai dreptate in totalitate. Nu ai facut decat sa pui punctul pe i, sufland spoiala de pe idolii multora, care le dau impresia ca traiesc cu adevarat.

Din pacate e din ce in ce mai greu sa ramai om azi, aici (nu ca as crede ca in alta parte ar fi mai bine si ca emigrarea ar fi o solutie), adica sa-ti pastrezi bruma de umanitate pe care ai avut-o, daca ai avut-o. Daca tinerii de azi nu vad decat asta, de unde sa stie ca exista si altceva? Mie imi pare bine ca am trait 14 ani sub Ceausescu, strict din punctul asta de vedere.

Problema e ca pe nimeni din cei insirati de tine cu minuscule nu-i intereseaza sa ia pozitie cu adevarat, atat timp cat afacerile sau salariul merg. De ce sa se lege la cap? Daca chiar iau pozitie, o fac la nivelul cuvintelor, si dupa ce au iesit de pe post au uitat de ea.

Din pacate raspunsul - solutie e foarte greu de pus in practica: constientizarea faptului ca banii nu sunt un scop in sine, distrugerea indiferentei si recreerea sentimentului de \"impreuna\", care-ti da forta sa te bati cu oricine; in primul rand e necesar sa nu te lasi inghitit tu, ca individ, si apoi sa-i ajuti si pe altii s-o faca. Problema e ca majoritatea covarsitoare nu vor sa se lase ajutati, pentru ca nu vor sa recunoasca ca de fapt nu exista ca oameni, nu sunt decat niste rotite ale masinariei. Eu recunosc ca sunt o astfel de rotita, si as vrea sa fiu hotarat in a-mi manifesta aceasta forta de a schimba ceva (daca o am).

Probabil că țara nu e o entitate geografică abstractă, ci e mai ales suma oamenilor care o locuiesc. Și probabil că, dacă ei o iubesc, va deveni mai frumoasă, fiindcă va lua ceva din frumusețea celor care o iubesc. Probabil că nu poți iubi cu adevărat dacă nu ești frumos și nu ai ce oferi. Și dacă noi nu ne iubim țara, cine să o facă? Dar dacă asta înseamnă să-ți vezi de viața ta... Probabil că multora țara începe să le miroasă după ce pleacă din ea. Dacă eu sunt bun și recunoscut probabil e și meritul țării în care am crescut (și oamenilor din ea). Păcat că egoismul agresiv devine religia de viață a din ce în ce mai multora.