Poezie
Clipa de ceară
1 min lectură·
Mediu
Nimic nu se aseamănă,
Cu noaptea mea albastră,
Când luna plină îmi umple pupilele,
Larg deschise peste nemișcarea apelor
Și liniștea îmi curge-n valuri line,
Peste umerii goi de nedumerirea zilelor.
Clipelor din camera mea goală,
Le dăruiesc cuvintele celor două lumânări,
Ce-și vorbesc tăcut despre neștiute dorințe,
Îngropate-n mintea lor de ceară,
Scursă în pântecele timpului din pendul.
Culcat pe podeaua aspră de stejar,
Ascult inima pădurii ce a fost cândva,
Și mă bucur că n-am uitat
Să las fereastra din priviri deschisă,
Vântului ce mi-a promis aseară,
Că-mi va aduce înapoi din câmpuri,
Gândurile rebele ce-am lăsat să zboare,
Sperând că măcar ele să scape nerănite,
De ironia vieții șlefuite cu migală,
De resemnarea mea…
(și a ta)
013355
0
EF