LUCIAN-CALIN FLOREA

De ce tac stelele Când văd un Apus? De ce tac oamenii Când au ceva de spus? Sintagme mute zac nerostite Când inimi fierbinți se sting irosite... - Rostiți orice Cuvânt ce cheamă

Din instinct dipsomanic Aș bea marea.. Cu freamătul ei de valuri Cu ultimul Dor Impărtașit tacit De un îndrăgostit Dar nespus… Cu Răsărit și Apus.. Voi bea marea! Căci m-a sfatuit

Am îmbrăcat haina Uitării Spre aducere aminte. Noian de cuvinte Silabisit rostite De noi,în anotimpul Iubirii. Rostit a fost cuvântul DESPÃRÞIRE Și totul a rămas doar colb de

Îmi curge pe tâmple bucuria ploii de vise ce cade torent în inima mea. Simt iarăși iubirea cum curge prin vine hrănind focul ce arde aprins de focul din tine. Ciclul ,,

Am ales drumul obișnuit,cel mai scurt dar si cel mai plăcut,spre serviciu. O zi obișnuită în care nimic nu părea să mă impresioneze… Traversez absent și odată ajuns pe cealaltă parte ridic

Trei Magi știind de început în Betleem sosiră în noaptea aspră din Trecut din iarna grea de petrecut căzută pe tărâmuri cotropite de oștire. O stea își dăruia Lumina, vestind un Mesianic

Mi-am îmbrățișat gândul Cu brațele amintirilor Într-o strânsoare eliberatoare... Zboară gând spre Pământ! Potrivnică rodire, străină amagire , Brațe din piatră Ce strâng taină

Ce glas profetic ascunzi în glasul ploii tale Toamnă? Ce alfabet de slovă și culoare Să mai învăț spre a înțelege dorul tău de resemnare? Mă vei certa cu vânt de nu- ți voi prinde

CIOBURI DE TOAMNÃ *** Voi odihni în patul tău de frunze Toamnă Un dor... Ce în curând O să adoarmă.... *** Plecați cocori Cu amintiri de- o vară Duceți cu voi un dor

MISTUIRE DE GÃND Mistuire blândă de gând Fremătând... De adierile mângâierii Tale.. trecătoare... Da.. Ești Iubirea amintire Retrăită pe hârtie. Mă înfior de uitată simțire Când parfumul

CAII ALBI...CAI PENTRU ZBOR Doar Caii albi... Doar caii albi mai știu să zboare în galop de gânduri pustii. Veșnicii... Vechi gânduri de amintiri călătoare. Amintirile Tale... La trap de

Gândurile mele gânduri pribege iarăși vor să alerge în calea Ta Caută alinare S–ar hrăni din iertare Ar închide porți trăind din uitare... Ar deschide

VISEZ CÃ STRÂNG ÎN BRAÞE UN COPAC Strâng în brațe un copac frumos și somptuos îl strâng... încercând să-i percep Simțirea. E atât de frumos... Crescut sănătos din generos

Piatră peste piatră Gând peste gând Când gandul devine piatră Piatra devine gând Și nici un cuvânt Iscat dintr-un gând Nu mai zidește.... Eu cred în cuvântul Ce calcă pașii din umbră

Renasc in mine flăcări de Lumină Se – aprind in tine focuri vii Tumult de sentimente ne inundă , Neliniștea în Soare ne cufundă. Ne vom topi … în taina , împreună … Vom picura din Soare

Am pus in palma Ta, Cinic Destin Firava speranță Și un ideal sublim... Am vrut Libertatea – Mi-ai dat-o deplin Am vrut Fericirea – Mi-ai dat doar măsura : De – un deget Iubire Și – un

GELOZIE Gelozesc cărarea Căci a simțit pasul tău Invidiez Marea Doar fiindcă a atins trupul tău Cu ce drept Vântul Þi-a mângâiat părul? Și Izvorul Că a cunoscut sărutul Tău… Te

Imbracă-te în alb “preafrumoasă”Tristețe Imbracă-te în roșu Prostească Gelozie Fă-ți straie stridente Sleampătă Modestie Iar tu,Nebunie Ia țol violet Vestiți-vă degrabă Trăiri

Am pus punct Când am terminat fraza Singurătății Punct. Mai apoi virgula pentru a-mi continua anii, drumul… -Ce aștepți de la mine Semn de întrebare ? Două puncte : Te iubesc - și

Solitudinea Se conjugă la nesfârsit Cu zile deșarte Când te simți un copac desfrunzit Când gândul bun nu mai ajunge, Când vântul nebun iar te ajunge.... Uneori se adună gânduri de

Când se va rupe O aripă din primii zori Voi rosti incantația ce cheamă orice Dor Voi arde smirna iubirilor trecute pe rugul mocnit al amintirilor tăcute... Și șoapte , Doar de inima ta