Lucia Firefly Popescu

Am găsit aici un desen, ca un cerc în cerc în cerc...
Dar care cerc se află de fapt în afară și care înăuntru?
Căci de multe ori ființa se ascunde „în despărțitura dintre suflet și trup”,
„marginea ființei” e înafară și înăuntru în același timp, sufletul la fel, doar trupul
„lăsat în urmă se vindecă de noi”...
Hotărât lucru, poezia ta e o spirală.
Sigur că în acea despărțitură se pot ascunde multe altele, se pot ascunde iubiri, se pot ascunde vise, și deasemeni „cei ce fără atingere ne străbat”..
Comorile se ascund bine..
Sufletele trec prin trupuri, ca licuricii, neastâmpărați,
temătoare și fără răspunsuri, trupurile se sprijină de lumină..
În câte locuri suntem în același timp deodată...? „suntem aici/ aici/ aici/ în prag/ în jurul morții noastre”…La început și la sfârșit și în același timp
în „Starea față către față”... a omului cu sine însuși..
O poezia meditativă, către care sufletul meu s-a înclinat în seara aceasta.
Mi-ar fi plăcut să detaliezi un pic, într-o personală poate, aici e foarte bine atât cât este.

Nastia, mi-a fost greu să mă hotărăsc unde să îți las un semn, „locul cu păsări” este locul cu poezie, „suind căi lichide” curg, ne curg, ne desfac, apoi ne umplu când cu lumină se întorc, cât despre întuneric am și eu „teoria” mea :)
Apoi, toate câte am citit, păsări de lut, aripi de lut, pământul prinde aripi, rădăcinile au aripi, zborurile au rădăcini, avem nevoie deopotrivă de stabilitate și de rătăciri, căutări, înălțări, un zbor sublim ai descris aici, este, „un cer dedesupt”- pământul, este întoarcerea la cuib după fiecare zbor, statornicia, nevoia prinderii, poate lucrul cel mai important de care avem nevoie pe pământ și nu numai, fiindcă cu toții am fost aruncați aici, (știi, acel „am brațele rupte și aruncate departe” folosit de mine), departe unul de altul, regăsirea privită ca un păcat, răstignirea... împreună..
„aici ca și pe pământ mai întâi am tresărit la pașii tăi”
ne simțim deseori în alte lumi, alte realități, alte vieți... și când ne recunoaștem trăirile la alții ne spunem că DA, există!!
De prisos să mai adaug că poezia aceasta mi-a plăcut nesfârșit, tocmai acest sentiment mi-l transmite, zbor continuu și rămânere continuă, pereche încontinuu...
Acum știu de ce ai rezonat la lucrurile mele.
Simt nevoia să îți mulțumesc... :)

De mâine, da..
Și sfera era în \"Adam și Eva\", a lui Rebreanu, plutea.. printre pagini..
Aș elimina strofa a doua. Nu se pierde nimic, dimpotrivă!
:) noapte
certificat de libertate.. tentant :)

Am pierdut comentariul, trebuie să o iau de la capăt.
Te întrebam dacă nu ai primit rândurile mele în e-mail, îți spuneam acolo să nu te grăbești, să te asculți mai întâi bine.
În rândurile acestea adevărata poveste începe de la \"eu am rămas aceeași\"! Acolo este și substanță.. și așa îmi place!
În maniera aceasta aștept restul poveștilor tale!
Și mai spuneam că abia acum începe poezia...
după prima noapte, și după eu am rămas aceeași.. :)
Cu drag,

Valeriu,
am citit despre Vasile, e o idee bună, să știi.. :)
Mă gândeam la poezioara asta...eu când citesc texte filozofice mă închid și mă pierd în gânduri, știi tu, așa cum suntem noi oamenii, fiecare înțelege în felul lui.
Chestia asta \"de frica de a nu ști ce să răspundem\" m-a făcut să zâmbesc..
\"mărgăritarul în noroiul vorbelor\", da, e de discutat mult și aici..
Vorbele astea.. și tonul lor.. și ce e în spatele lor..
Construcția mi-a plăcut, e greu să spui atât de mult în atât de puține cuvinte. Ai mână fermă, știi să le strunești pe zburdalnicele astea.

atâtea ego-uri au nevoie de spațiu să se manifeste! Lasă ușile, lasă lumile, oricâte ar fi.
Sfatul meu.
Semn de citire, Bogdan

dă-mi voie te rog să-ți las un semn că am trecut pe aici și mi-a plăcut ce am găsit, mi-a plăcut ideea, cu care tare sunt de acord, și mi-a plăcut mult
\"merg repede
foarte repede
să cumpăr flori
pentru toate zilele astea efectiv lucrate\"

cineva care să-ți fie asemeni, Ioana.. și există, doar că.. puțini avem norocul să găsim. Și niciodată nu e târziu, chiar dacă așa pare.
Și sper să nu-ți fie chiar așa de rău.

http://www.poezie.ro/index.php/personals/243647/index.html

:)
înseamnă că inima ta e un catalog...și e cu note bune, știu eu..

sigur că așa ai construit, doar oamenii așa sunt făcuți, din scoarță de copac, și cu inele, pe dinăuntru și pe dinafară.
Unii dintre noi avem mai multe inele, alții mai puține.
Unii avem o umbră mai rece, alții mai caldă, ... mai primitoare sau nu...
Și după ce ați muncit atâta?
La umbra CUI v-ați odihnit??

„, unul de la răsărit, celălalt dinspre apus, binele și răul, urâtul și frumosul, albul și negrul...”
Este bine să te întâlnești de dimineață, chiar și numai pentru 3 secunde.
Data viitoare poate te vei opri.
Ne vom găsi, poate, așa, cumva la mijloc.. Între alb și negru… între urât și frumos.. între bine și rău..
O lumină roșie într-o dimineață pentru tine de unde începe…

Bătrânii spun că „nicio frunză nu mișcă fără știrea lui Dumnezeu”, de aceea, nu mă mir că mi-am așezat fundițele sub textul tău, am o aripă ocrotitoare.
Numai că văzând lucruri ca acestea, mă întristez că nu pot să înțeleg.
N-am citit „Fetița cu o mie de riduri”, dar o cunosc.
Ea face și fundițe.
Mulțumesc!

“orice ar putea să explice viața aceasta
de lângă moartea aceasta.”
Te urmăresc, Ioana!
Poate tu vei înțelege în cele din urmă, măcar o parte din ce ar putea fi înțeles...
Simt în versurile tale această nevoie... Mulți avem nevoie să înțelegem.. poate.. :) vom ințelege, puțin câte puțin, și unul de la altul...
Mă urmărește o vorbă a unui preot :
„aceeași viață în același trup”
Te urmăresc, sper să nu te superi!
:)

uite, cine spunea că oamenii nu mai știu să iubească??
:)
Aș fi spus \"În timp ce sufletul mi se răstoarnă pe hârtie
către numele tău făcut rotocol.\"
Mi-a plăcut la tine!
Mulțumesc!

E bine să poți să rămâi „deasupra lumii oamenilor”.
Nu neapărat “deasupra” de fapt, departe să fie.
Îmi place „lumea oamenilor”, ea înseamnă altceva de multe ori, un ceva ce nu seamănă cu noi.
E bine când putem să rămânem în afara ei..
E cel mai bine!

Nu sunt „înspăimântată” :)
Mi s-a întâmplat să deranjez cu sfaturile mele, care dealtfel erau foarte sincere și prietenoase. Nu știu să fac un comentariu elaborat, nici eu nu sunt critic literar.. :)dar știu să recunosc o poezie bună... fiindcă pot să o simt. Desigur, atunci când este de simțit ceva.
Poezia ta, am simțit-o, de aceea nici nu am spus nimic despre mesajul ei.
Și iată, mi-am amintit acum de motivul care m-a făcut ca în ultimul timp să nu mai pot să scriu cu atâta ușurință.
Sunt mulți cei care nu merită să îți deschizi sufletul în fața lor.
Iar eu nu pot altfel să scriu.
Poezia ta e o cărare care te poartă, și e o deschidere. Și nu numai poezia acesta.
Ai grijă! :)
Oamenii nu sunt la fel.

Ștefan,
Aș vrea să îți spun și eu câteva vorbe, și sper să nu te superi.
Nu mai las semne pe unde trec, tocmai ca să nu supăr, dar aici am găsit ceva deosebit, și aș vrea să îți spun ce mă deranjează pe mine, ca cititor și atât, și numai din punctul de vedere al construcției.
Mă poticnesc în prea mulți „mi”, deși mi-e drag, îl folosesc și eu, aici mi-e greu să citesc :
„sângele-mi când mi-e sete
mi-au băut”, ca și “lângă noroiul de lângă inima-mi?”, mi-ar plăcea să scoți un “lângă”, și să faci ceva cu “inima-mi”.
Îți înțeleg revolta, dar totuși, versul „ia-o odată până nu pun cuțitul pe ea” îmi pare prea dur, îmi pare că chiar taie, și rupe cursivitatea de până atunci, merge foarte bine și fără el.
Succes!

De, sunt gusturi și gusturi, nu se poate, și ar fi atât de monoton să fim cu toții la fel.
Poemele plac, nu plac, asta e!
Dar Valeria, ai reușit aici atât de bine să aduni buchete, buchete, de maci roșii-roșii.
Mie chiar ultima parte mi-a plăcut mai mult decât prima. Și chiar în versul „și-n locul acela, da-n locul acela volanele se adună”, mi-a plăcut exprimarea oarecum naivă, a femeii nevinovate, curate.
Sigur, pentru „unii bărbați” e greu de crezut că există așa ceva.
Valeria nu a făcut decât să își exprime, direct, fără prelucrări și artificii, un gând.
Sunt mulți care susțin că în poezie sufletul nu contează, dar e minunat când îl vezi, la vedere, fiindcă exact de acolo pornește poezia, și iată cum se vede aici.
Valeria, fără brațe și fără umeri, ca o șosea...
„unii oameni”... preferă „să poată să treacă..... în cea mai mare viteză”.
Acesta este miezul pe care l-am găsit eu aici.
Felicitări, Valeria!

fa, te rog, ceva cu \"n-o spune doar bunica
care \", ca e pacat de poezia asta