Lucia Firefly Popescu

..dar poate exista niste ochi care te văd pe tine in acel ceva in care tu nu te vezi.. De exemplu intr-o poezie, ca aceasta.
Îmi place pierderea ta, ..dorința de a te ascunde uneori, o dorință firească dealtfel..pe care, cred eu, o simțim cu toții ..la un moment dat..

cand te trezesti dupa anestezie, te trezesti in constiinta ta.. e minunat.. e o intalnire cu Dumnezeu.. dupa ce toti te parasesc, fiindca ai cancer.. sau accident vascular/totuna.. sau fiindca ai tacut atata timp.. Muzele nu se sinucid.. Muzele se uita.. se imbolnavesc.. si mor..

eu sunt un cititor acum, si ma intreb de ce toate aceste versuri sunt la atelier.
Si ma intreb cum am nimerit in pagina dumneavoastra.
Dar cand intrebi, inseamna ca ai si raspunsul, nu-i asa?
Suntem mai mult decat am putea exprima, si suntem nimic.. depinde de unghi..

"Voi privi în ochii tăi.
Soarele nu se vede. Lumea nu se vede.
Doar puțin din pământul de sub pământ....
Nu știe nimeni unde suntem."
Suntem undeva intre cer si pamant..
Uneori stim cu exactitate unde suntem, dar numai uneori.. si nu ne place..
Exista insa acei ochi in care vedem.. Trebuie numai sa ii gasim.. Si mai trebuie.. sa vrea si ei sa ne priveasca, si sa ne raspunda.
O poezie profunda, cu mult substrat, cu multa imagine, dozata artistic, atat de personal, cum numai tu poti sa reusesti.
O poezie intima as spune, colturi de imagini, ca "pamantul de sub pamant","soarele nu se vede", lasi sa se intrevada ce este in sufletul tau..
Uneori ma gandesc ca totusi, e bine sa poti sa scrii..
Te felicit pentru asta, Costin, si iti doresc sa ai mai departe aceasta putere.. de a te asculta..
Lucia

Rochie de bal
Între soare si luna
Dansează vântul

Nu am putut sa tac, vântul a răscolit amintiri până aici, culoarea e de vis,
felicitări!

Lăsînd deoparte această buclă de timp –
și imaginea lui
se destinde într-un viitor deja întîmplat.
De aici, neprevăzutul firesc al adăpostirii
unei lumi în perete;
schimbarea unghiului.
te-mpinge
cu un pas înaintea ta.

Minunata revelatie ai avut..
Maiastra asezare
Unele versuri ar fi putut foarte bine sa lipseasca, din partea mea, ca de exemplu:
“ritmul lui măsurat e aidoma felului tău de-a forja
cuvinte.” Asta da o nota de adresare prea personala
De departe, un poem de nota 20
Felicitari!

Da, stiu ca nu am reusit in strofa aceea, poate, vreodata..
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase!

Din poezia ta, as lasa doar atat.

ba știi
dar nu vrei s-accepți
te lupți
pe un culoar prin care oamenii curg
cu brațele împingând în pereți
precum copii cu mâinile-n aer

târziu
respirând printre palmele strânse
o lume întreagă de maci

Mai ales ultima strofa e minunata.
Am citit si (sfarsitul). Ar trebui sa schimbi acolo, la “ferestre-ntre”, e greu de pronuntat, mai usor ferestre intre

Nu mai stiu.. dar nu imi amintesc sa-mi fi spus si mie doua vorbusoare despre capodopera asta a mea, zau, nu stiai ca asteptam LAUDE?
Am sters-o azi.. am sters mai multe, si-asa nu ma citea nimeni :) dar eu nu sunt asa de suparata ca tine..
Eh, esti tanar, cu timpul o sa te mai linistesti!
Scrie cum SIMTI! Ce conteaza ce spun unii si altii??
Uite.. un cadou, de la mine pentru tine..
(adineauri am citit \"V-am iubit pe toți!
personale [ ]
-text de retragere temporara de pe site\" :)
Cadoul meu!




Fee
personale [ ]

2006-06-06 | |

când ai clipit ai răscolit pădurea
cu un foșnet Fee ți s-a cuibărit în sânge
de unde a coborât nici nu contează
nepământeană dragoste te ajunge

marea verde azi peste voi respiră
te cuprinde Fee intrându-ți printre coaste
ai sufletul îmbrățișat de primăvară
și crengile îți cresc pe sub piele albastre

îți cuprinde Fee întreaga ființă
tu îți întinzi venele dezvelite pe cer
te ridici pădure- n fiecare mugur
tresari un sărut fiecărui ungher

te rostogolești cu Fee peste dealuri
cum scaieții se rostogolesc purtați de vânt
nu vrei să te uiți înapoi ea nu știe
câte zile-au trecut câte luni pe pământ

și geme Fee pădurea se-nfioară
când pieptul tu ți-l culci la loc în pieptul ei
cu ochii încinși de sete te absoarbe
când îți mai pierzi câte o stea în ochii ei

acolo unde se îngână copacii
unde câmpiile au palmele deschise larg
unde soarele își coboară pleoapele
valuri de Fee calde în piept ți se mai sparg

Mi-ar fi placut mai mult, fiindca imi suna mai bine
„cînd nici venele nu vor să mori”
“suntem niște delfini care duc sufletele pe mal
și răniți
se întorc să se stingă în larg”
Salut versurile tale azi !

nu mai putem să spunem prea multe după ce concluzionăm ceva nefavorabil în ce privește propria persoană, .. sau a altora...
se așterne tăcerea, ca și oboseala, dezamăgirea închide, am vrea uneori să putem striga
dar nu se poate
suntem doar oameni...
Văd, în spatele versurilor acestea, toată frământarea dinaintea lor, și tăcerea de după, apăsarea și
zbaterea
versurile acestea sunt de fapt un scâncet, sunt un geamăt scăpat involuntar.
Sigur că nu ai nevoie de un suflet „nou”..
Acesta te face să fii așa cum ești!
El a scris o poezie atât de frumoasă! Nu tu...
În ce privește trecerea lui la atelier, trebuie să fie o greșeală.
Care nu trebuie să te afecteze prea tare.
Mult succes!

Îmi place tare mult ce ai scris aici, mai ales de la poemele triste până la plosca cu apă.
M-am oprit să îți spun că e ceva în contradicție per ansamblu, și e păcat, căci e o poezie de dragoste totuși,
acel \"de prea multe ori\" tare deranjează, nu există de prea multe ori pentru te iubesc, alte \"nații\" îl folosesc ca pe o formă de salut :)
Și am o întrebare, nu-i așa că nu găseai locul în care să spui că ai scris?
\"deasupra dimineților dintre noi\" a fost așa, o găselniță, uite și tu cum e pus acolo.
Mai bine fără!
Amical!

Îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase, tare mă bucur că ți-a plăcut, și îmi cer scuze, ție și celorlalți care trec pe aici, că nu am avut răbdare să lucrez mai mult... dar cine știe, poate dacă „lucram” stricam și mai tare? :)
„poem” spui? Eu n-am îndrăznit..
Mulțumesc!

Măcar Adriana a greșit într-un comentariu, tu ai greșit chiar în versuri
\"ca să pot bolii\", Anana, nu trebuie să te superi, dimpotrivă, bucură-te că ești băgată în seamă, față de alții care nu au privilegiul ăsta.

Am găsit aici un desen, ca un cerc în cerc în cerc...
Dar care cerc se află de fapt în afară și care înăuntru?
Căci de multe ori ființa se ascunde „în despărțitura dintre suflet și trup”,
„marginea ființei” e înafară și înăuntru în același timp, sufletul la fel, doar trupul
„lăsat în urmă se vindecă de noi”...
Hotărât lucru, poezia ta e o spirală.
Sigur că în acea despărțitură se pot ascunde multe altele, se pot ascunde iubiri, se pot ascunde vise, și deasemeni „cei ce fără atingere ne străbat”..
Comorile se ascund bine..
Sufletele trec prin trupuri, ca licuricii, neastâmpărați,
temătoare și fără răspunsuri, trupurile se sprijină de lumină..
În câte locuri suntem în același timp deodată...? „suntem aici/ aici/ aici/ în prag/ în jurul morții noastre”…La început și la sfârșit și în același timp
în „Starea față către față”... a omului cu sine însuși..
O poezia meditativă, către care sufletul meu s-a înclinat în seara aceasta.
Mi-ar fi plăcut să detaliezi un pic, într-o personală poate, aici e foarte bine atât cât este.

Am o teorie nouă și foarte personală, am încercat să o aduc un pic la rampă, dar mi-a ieșit atât de anapoda, și nu mă mir, era normal să iasă așa.
Este adevărat că poate exista și doar din cele două părți.. încercam eu însă să spun ceva..
Îți mulțumesc mult de comentariu, de faptul că treci și prin textele mele.

Drumurile trec prin noi și nu se termină niciodată. Ca un gând. Ca un suflet. Doar materia moare.
Trecerile sunt continue. Există clipe când conștientizăm. Precum clipa în care m-am trezit singură și departe. o clipă de neatenție și aș fi ajuns ..
„a unei așteptări de 800 km.” da, Tama, atât măsoară..
dar sunt pe drum!
Nimic nu mă oprește.
Prețuiesc trecerea și semnul tău.
Și îți mulțumesc.

Nicolae, mă bucură că ți-a plăcut ceva aici, că mi-ai arătat, că te-ai oprit. Poate mai vii dacă ai timp, voi fi aici.

Florin, trecerile tale mă încântă, cred că sentimentul de care spui te-a făcut să îmi lași un semn, poate voi mai scrie despre el, să uiți un pic de animalul acela din vene, de creierul stingher...
Mă gândesc că oricum nu pot schimba nimic din ceea ce nu îmi place, atunci mai bine păstrez lucrurile mele.. :) „care nu vrem sa ne mai paraseasca vreodata.”

Vă mulțumesc mult!

\"Îmi place de tine că ești bărbat în primul rând. Anatomic.\"
Îmi place asta! O descriere stil \"Adriana\".
Cam așa ar putea începe poezia aceea de dragoste, de exemplu, de ce nu?
Realitățile.. Am citit undeva că dacă ceva există fie și numai în imaginația noastră, atunci EXISTÃ..
Din când în când voi trece și eu prin realitățile tale, vrei- nu vrei.

Am ales să îți las un semn aici, pentru că aici m-am simțit eu mai „acasă”, și fiindcă dintre toate câte le-am citit la tine, aici îmi dai voie să ating mai mult, parcă ai fi obosit cumva, poate tusea e de vină, poate ploaia, și recunoști că ești „a lui în grijă”, renunțare și abandon de sine cumva…
Aici lași deoparte cinismul și ironia pe care în alte texte le folosești poate ca o gardă necesară, deosebit de necesară în lumea asta.
Ai un stil direct, și îți expui ideile fără teamă, lucru pe care îl apreciez foarte mult, sigur că tu nu poți fi o jumătate, că nu te poți lua decât toată odată! Sau ciclic, tu alegi, ești puternică, și asta se vede, și știi! :)
Îți doresc multă inspirație pe mai departe, e nevoie de oameni ca tine, poate ar trebui să îi mulțumim lui Gelu, el te-a învățat să îți ții fruntea sus, și ți-a arătat cum,
Apropo, acolo mi-a rămas gândul, la cât de bine îți ținea el fruntea..
:)
Numai bine!