Un sfat

Să nu te pui cu prostănacii
Deși e-o veșnică ispită,
Că mintea lor (mânca-o-ar dracii)
Întotdeauna-i odihnită!
(Luchi Tenenhaus)


De multe ori nu e ispită,
Ci provocare, îți spun drept
Că-n mintea lui prea odihnită,
Un prost se crede chiar deștept.

Că mintea-i odihnită, nu-i destul,
Că e și netedă pe cât se pare
Și dacă prostul nu e și fudul
Apare înc-un semn de întrebare.

Nu știu câți sunt cei care sunt ispitiți să se pună cu prostănacii. Ipoteză falsă, deci silogism.
Umplutură: mânca-o-ar dracii. Altă lacună constructivă.
Chestia cu mintea odihnită e constatativă, nu mai spun de câte ori a fost bătută.
Ceva mai îngrijită (constructiv) e replica Sorinei Petrescu.
Sensul scapă la Viorel Gongu, rămâne semnul de întrebare.
Calimero

Prieteni, nu mă ispitiți
Când fantezia-i infinită
Și nu-cercați să mă ciupiți
Că mintea mea e... odihnită!

Prieteni, nu mă ispitiți
Când fantezia-i infinită
Și nu-cercați să mă ciupiți
Că mintea mea e... odihnită!
(Luchi Tenenhaus)

Stai liniștit,n-am vrut să fiu
Eu mai presus; și-o precizare:
În epigrame nu mă știu,
A fost o simplă încercare.