Lucescu Daniela

Sub privirile ingaduitoare ale inteleptilor Aud norii trecand pe sub mine. Imi asez urechea pe geana lor Si simt rasuflarea pamantului in tampla Cant cu gandul zmeiele copilariei Si dansand cu

Prind ploaia in pumn Si o acopar cu gura, De teama sa nu o strivesc Cu ochii de pasare Phoenix. Am lasat cenusa in urma Dar amintirile mortii inca sangereaza, Inrosind lumina din noaptea

Din noaptea ochilor prizonieri convenientei Izvorasc raurile paralele ale fiintelor noastre ascunse. Tristetea lor cronica devine o durere muta Pe care numai fruntile incruntate O scrasnesc abia

De ce mi-as plange moartea, Cand viata-mi obosita ma urca si coboara? De ce mi-as plange viata, Cand moarte linistita ma-neaca a cata oara? Raceala ma cuprinde incet, fara-nvoiala De ce-as

Cenusa fierbinte a hoasului Naste florile rotunde de roua. Culorile se preling subtiri pe sub usi, Cautand disperate spatiul din noi. Peretii ne inabusa constiinta, Lasand golul dintre idei fara

Acopera-mi ochii cu soarele de amiaza Sa nu vad iubirea pasind spre mine, Acopera-mi urechile cu tipatul pasarii albastre Sa nu aud sunetul iubirii inundandu-mi mintea, Acopera-mi trupul cu

Urc treptele vietilor, una cate una Gandind ca urmatorul rasarit Imi va izbavi existenta de lut. Soaptele ingerilor imi vindeca auzul Ranite de eternitatea intunericului. Incerc sa-mi aduc

Nu stiai ca doar copacii mai pot iubi? Ei freamata lin, visand povesti de iubire Pe care doar ei le-nteleg. Zeii-oameni au uitat sa viseze Ei traiesc in labirint de idei, Nu-si mai aduc aminte

In linistea serii imi place s-ascult, Cum canta greierii concert de demult. Sa-mi simt sufletul linistindu-se-ncet, Leganandu-mi in taina firea mea de poet . Noaptea incepe egala ca

Gandurile mele au tacut! Le-am pus paznic si ele au tacut… Atunci mi-ai vorbit si Te-am auzit. Tu mi-ai mangaiat sufletul si l-ai linstit. Si mi l-ai albit ca zapada! Dusmanul fuge de la

Cum as putea sa Te cuprind cu mintea? Tu te incingi cu brau de soare Si tinand Infinitul in palma, Pasesti bland prin lume. Cuvantul Tau naste si da viata, Iubirea Ta ridica din noroi si da

Daca vrei, din curcubeu, putem sa ne facem haine de lumina Si sa dam o fuga pana la soare, Sau din soaptele noptii, sa ne croim mantii instelate, Si in joaca, sa ne pitim dupa luna. Sau sa uitam

Din faldurile timpului, Se scurg clipele traite. Amintirile tipa, sfaramand barierele nestiutului. Gandul inteapa memoria, Destramand ratiunea lumii. Ma regasesc in fiinta trezita, Cautand

Am chemat numele Tau, Pentru ca dusmanul Sa nu-mi mai razbeasca Clipele de zi clipele de noapte. Lumina alunga intunericul. Cand pasesc in lumina, Clipele de zi si clipele de noapte Sunt ca un

Uneori cand ingerii se apropie de noi putem sa le auzim pasii. Ei ne acopera cu aripile lor si ne linistesc sufletul nelinistit si-l fac asemenea unui la c fara unde intr-o zi calda de vara. Atunci

De cate ori ma regasesc in cuvinte, ma pierd apoi o vreme pe carari nestiute, pentru a ma regasi iar si iar. Radacinile fiintei mele sunt mult mai adanci decat par. Ele ma risipesc si ma aduna, imi

Pierde-ma in inima ta, Motiv sa ma gasesti iar si iar. Striga-mi numele pe strazi nestiute, Motiv sa taci gandind la mine. Inchide-mi trupul in ochiul tau, Motiv sa privesti la mine iar si

Luni tine-ma de mana Sa nu simt asprimea lumii, Marti sa-mi asez capul pe umarul tau Primeste-l cu blandete. Miercuri saruta-mi parul Mirosind a busuioc si levantica. Joi am sa-ti povestesc

Mi-a trebuit multa vreme sa inteleg ca atunci cand Iti vorbeam cu mintea si inima mea, de fapt ma rugam Tie. Uneori erau cuvinte simple ca o spovada curata, alteori mintea si inima se uneau in

Cand Tu ma privesti, M-as face o lacrima Cu care sa-mi spal Vinovatiile trecute si viitoare. Cand Tu ma asculti, As vrea sa-Ti vorbesc, Despre greseala fiintei ascunse, Cand Tu ma

Pasarea-suflet si-a uitat zborul, Pentru ca amintirea aripilor este prea dureroasa. Copilul-fiinta vrea sa rupa tacerea, Dar cu ce cuvinte sa vorbeasca? Sunetele au asteptat

Peste intinsul ars de seceta, Trece pasarea mortii. Cu ciocul de fier si tipat strident, Aduna ce-a mai ramas din oameni: Ura, dispret, necunoastere. Vantul ce s-a starnit, Ucide ultima

Doar cei alesi cunosc iubirea! Amatorii mimeaza destul de bine, Dar falsul nu straluceste, Nu lumineaza. El doar aduna bezna. E o linie fina intre lumina si intuneric, Dar cei care au trecut

Cand vin ploile calde de vara, Sa inchizi in ochiul tau de lumina, Sarutarile nesarutate. Atunci poti sa ajungi printre stele Si sa-mi soptesti numele, Fara teama ca umbrele straine Ar putea