Poezie
în fiecare dimineață îngerul își bea cafeaua instant
2 min lectură·
Mediu
despre ce vrei să-mi scrii azi
nu știu, cum nu știi? pur și simplu nu știu
ei, uite eu aș vrea să-mi povestești despre îngeri
cum despre îngeri?
păi, să-mi spui cum îngerul se trezește dimineața
cum își bea cafeaua instant
se bărbierește cu noul aparat gillette cumpărat în rate
trebuie să fie proaspăt bărbierit
asa cum îi stă bine oricărui înger respectabil
ia un mic dejun frugal
compus din pâine toast și dulceață de agrișe
face un duș
apa călâie se prelinge pe aripi ca o binecuvântare
ca un botez în inima civilizației de carton
ca un efect terapeutic
despre care vom vorbi cu proxima ocazie
evident ca rolul îngerului
este unul terapeutic în societate, asta e indubitabil,
vizibil emoționat de importanța evenimentului
usor stângaci își îmbracă redingota
parasește imobilul din strada theodor aman
se oprește la prima florărie
cumpără un braț de iriși albi
vizitează spitalele municipale
are mulți amici acolo
amici din copilărie și cunoștințe vechi și pacienți
și medici care-l cunosc
în schimbul unori mici atenții îl mai lasă să se joace
să potrivească organele pacienților
să ghicească diagnostice
desigur pacientii aplaudă cu toții frenetic ca la ședințele guvernamentale
după fiecare intervenție a îngerului
admirând intestinele înflorate cu cicatrice și sigle multicolore
răspunzând politicos la toate întrebările, îngerul nostru
cutreieră bulevardele
povestește trecătorilor despre vechea lună
unde îngerii ating stadiul lor uman
și cum se trezește în ei sentimentul de sine
și despre multe altele
001.559
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- lucaci sorin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
lucaci sorin. “în fiecare dimineață îngerul își bea cafeaua instant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucaci-sorin/poezie/13891192/in-fiecare-dimineata-ingerul-isi-bea-cafeaua-instantComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
