Menirea acestor cuvinte,
Ce-acum le scriu fără rost,
E să-mi aduca iar aminte
De vraja ei, de cum a fost.
Cum era s-ai un scop in viață
Și un motiv pentru-a trăi;
Acum, când totul este-n
o stopare...a tot ce s-a simțit vreodată
o lâncezire a tot ce vreodată m-a mișcat
liniște neliniște...ceva între ele
ca și cum m-ar neliniști liniștea
o încarnare a oceanului pe timp de
Mă întorc,
acum cu tot cu trup,
la tot ce voi însemna vreodată,
la crâncena vraiște de amintiri,
la nimicuri regăsite,
la toturi uitate.
Lacrăm, din nou,
pentru tot praful șters
cu
Undeva într-un pod inundat
de viespi, o cârtiță
trecută de prima tinerețe
fugea cu mine-n spate
tot mai adânc,
spre fundul mării din
centrul pământului,
până ne trezirăm pe
acoperișul
Plutesc într-un vechi
eu de-al meu
Cu frica să nu mă audă.
N-ar putea înțelege de ce
caut alinare in durerea sa;
de ce toxicul său translucid
are efect de morfină
asupra nervilor mei
deja
LB