Poezie
eșafodul amintirilor
1 min lectură·
Mediu
noile brațe sădesc flori
pe mormântul celor putrezite
și șterg cu mâneca de lacrimi
statui de miez de noapte
halucinante păsări abia
din somn trezite
pun piatra ultimă pe-un zigurat al morții
în timp ce unei stele abia căzute
îi cresc alți dinți de lapte
picioarele ca două răni albastre
ascunse-n pielea unei antilope
mai au pe tălpi
o urmă din încredințarea cea dintâi
,,am vrut să-ți bântui prin sufletul
prea crud și neatent
rămâi...’’
viermii aceștia albi de carne
credeam că-s bestii mizantrope
dar se preschimbă-n fluturi albi
când plâng cu lacrimile noastre
001.547
0