Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

he called me the wild rose

1 min lectură·
Mediu
dacă Dumnezeu e dragoste
atunci locuiește aici
de ceva vreme
n-am lăsat nici o ușă deschisă
și ferestrele le deschideam rar
prea frig se înstăpânise în carnea mea
iar sângele curgea ca un cântec domol
de nestatornicie și supunere
am scris atâtea poezii
despre dragostea care locuia în mine
ca o sămânță de floare
căruia nu-i venise anotimpul
știam ce cuvinte să-i spun în fiecare zi
acum mi-au înflorit mâinile
tufe de liliac alb
picoarele îmi sunt două păsări albastre
mi-e frică să spun cuvintele
în care mă așez întâia dată
ca o pasăre obosită în palma unui înger
vă iubesc până la epuizarea suflului
pe toți
pentru că Dumnezeu trece des pe la mine
în ultimele zile
001703
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Lory Cristea. “he called me the wild rose.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lory-cristea/poezie/240909/he-called-me-the-wild-rose