Poezie
nu poetul, ci copilul tău
1 min lectură·
Mediu
draga mea, ce greu ți-o fi pe cruce
ars cuvântul tău, de sete-ascult
din trecut de-ar fi să se năluce
dezlegarea de destin ocult
lung se miră cum se scrie versul
cei pe care de i-aș întreba
care-i locul lor în Universul
unde tot mai stinsă-i steaua ta
mi-ar răspunde cu vreun banc sau cântec
cum să nu te sece-n vintre, teama?
când i-aud că tu ești doar un pântec
și oricare alta le e mama
în trecutul meu deja se scurmă
nimănui, nimica n-am promis
ție, ca un miel zgornit din turmă
îți promit c-am să mă las de scris
dacă ei, asupra mâinii drepte
vor turna otrava dinadins
ca din umbră rămânând s-aștepte
ziua-n care vorba mi s-a stins
îți voi scrie pe un colț de masă
că oricând e loc pentru mai rău
până când mă vei chema acasă
nu poetul, ci copilul tău
001.631
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lory Cristea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat