Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nesiguranța ta-n formă de cheie

1 min lectură·
Mediu
voi fi nisipul ce-ți scrâșnește-n dinți
nesiguranța ta-n formă de cheie
va descuia mereu altă femeie
și-n fiecare ai să-nveți să minți
când se va cerne-ncet prima zăpadă
copacii noștri-or fremăta speriați
când mă vei căuta cu ochi uscați
în fiece femeie de pe stradă
tu n-auzeai un zornăit de lanțuri
prin somn, când te strângeam cu disperare?
atunci mă căutau să mă omoare
câinii tăcerii noastre de prin șanțuri
și ploaia vântuia pe la fereastră
pe granița când noaptea trece-n ziuă
cu șoapte dușmănoase de adio
ne proorocea de dezbinarea noastră
001.548
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
92
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Lory Cristea. “nesiguranța ta-n formă de cheie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lory-cristea/poezie/232559/nesiguranta-ta-n-forma-de-cheie