Poezie
popo
1 min lectură·
Mediu
cine-ți sărută mâna popo
așa-i că are trac
și frică ori rușine
iertarea lor sau mântuirea
stă-n buzunar la tine
dar fără haina ce n-are nici o vină
ești tot un drac
trei babe în genunchi se-așează
și piesa e la fel mereu
tămâie cruci bolboroseli
că ești un fel de dumnezeu
hai mustră canonește binecuvântează
dar să nu uiți
te-am dat afară
de la botezul meu
țineai pe dos fără rușine
lemnul sfânt
și psalmii nu-i știai pe dinafară
ritualul tău nu se cântă
se zbiară
iar depre om
nu știi nici un cuvânt
001.843
0
