Poezie
cină
1 min lectură·
Mediu
astfel simțeam secundele schimbându-și
rotirea lor, întruna, fără sens
și spațiul dintre noi acolo-alături
se transformase într-un glob imens
întâi pe mine m-am văzut ciudată
uitasem ce să spun cum să mă port
mi se părea că mi-a crescut pe umeri
un fluture urât cu cap de mort
aș fi plecat dar nu știam pe unde
nu se zăreau nici geamuri nici vreo ușă
dădeam să strig pe cineva oricine
dar gura mi-era plină de cenușă
ca unui câine arătându-i blidul
cu resturi de-oseminte omenești
mi-ai spus, hai să mâncăm, ăștia-s copii
pe care n-ai vrut să mi-i dăruiești
001589
0