Poezie
iubirea-mi simplă, fără de zorzoane
sonet 11
1 min lectură·
Mediu
te mai iubesc dar nu mă pot întoarce
stingher și inutil un zeu de ceară
’mi-ncearcă ușa-n fiecare seară
cu vești de scufundarea unei arce
doar răsuflarea lui te înfioară
pe umăr o pisică neagră-i toarce
un fir de sânge adunat de Parce
spre-a împleti cămașa mea de fiară
diamantate zale or s-o-ncarce
zimți de vocale; colți albi de balaur
verbe aprinse-n cer drept lampioane
vreun astrolog miop să le remarce
doar el văzând în crucea lor de aur
iubirea-mi simplă, fără de zorzoane
001.518
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lory Cristea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
