Poezie
Sonet 9
Ce mi s-a dat întâi mi se cuvine
1 min lectură·
Mediu
se joacă Dumnezeu prin anotimpuri
neobosit să dea mereu exemple
că totul s-a născut la El în temple
când lutul fu trimis să stea-ntre nimburi
și uite că-mi dă voie să contemplu
și să mă-nalț doar eu din arhetipuri
drept împărat pe ape și nisipuri
iar mie mi se pare-atât de simplu
că-i totul și așa de bine-mi vine
încât mă plictisesc și vreau mai mult
ce mi s-a dat întâi mi se cuvine
dar nu-mi ajunge să privesc, ascult
El, din greșeală-o fi scăpat în mine
o picătură oarbă de tumult
001.566
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lory Cristea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
