Poezie
lanț încuvântat
1 min lectură·
Mediu
Cum poate să blesteme poetul care-n sânge
Își poartă lanțul groaznic al robului supus
Cuvintelor pe care le puse mai presus
Decât exemplul sfintei icoane care plânge
Să nu-i cereți să scrie-ntr-un fel pe care-l vreți
Și-așa e ucenicul ce-ntruna o să-nvețe
Tristețea găunoasă cu mii și mii de fețe
Că spune-același lucru ca toți ceilalți poeți
De-abia scrisese verbul și vine să-l sugrume
Cu degete-oțelite și chip curat angelic
Din însuși înțelesul adânc, autotelic,
Povara umbrei morții ce-l știe după nume
Ca un copil al sorții și-n lume-al nimănui
Abia de are vreme să vadă ce se-ntâmplă
Cu anotimpul care-i așterne grav la tâmplă
Zăpezi întunecate ca cerul vieții lui
Nu-l căutați că zilnic se mută-n altă parte
Poetul n-o să plece și nici n-o să rămână
Doar numele-i ca banul umblând din mână-n mână
Va rotunji vocale pe pagini vechi de carte
001.531
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lory Cristea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat