Poezie
îmi asum deznădejdea
1 min lectură·
Mediu
/doar atât la sfârșit să rămână
că sunt literă-n limba română/
nu dau vina pe nimeni
pentru averea de disoluție a celor
optsprezece ani ai mei
nu dau vina pe boala mintală
care se cheamă poezie
în care mi-am făcut o cazemată
o fereastră și-o strachină de lut
din care mănânc zilnic
la fel ca un pușcăriaș care nu primește pachete
de-acasă
nu dau vina pe boala copilului
care nu pleacă din mine
în virtutea unor pasiuni și patetisme
nejustificabile
sunt doar un nenorocit de om
pierdut printre oameni
am disputele mele secrete cu Dumnezeu
căruia îi implor
întârzierea fructelor mâniei
care-mi arată uneori cu degetul
areopagul țării mele
din care gâlgâie mesajele
filosofilor miciunii necesare
ai urii cultivate strategic
pe oricare drum o voi apuca
rămân la pledoaria stării de veghe
îmi asum deznădejdea
și caut înțelesul în care orbul
cântă ivirea soarelui
din mare
/într-un singur loc pe pământ
am curajul mirării că sunt/
001444
0