Poezie
Fii lui Belial (confesiuni cu daimonul)
Confesiuni cu daimonul
1 min lectură·
Mediu
(și tac
deși sprânceana-mi bate
precum în turnul morții ora
când pleci împărtășit de toate
al nimănui și-al tuturora)
mai cauți, noaptea, ca nebunii
un fir de apă în deșert
o poartă care stă deschisă
și dincolo de ea... un om
care-și zidește singur casa
iubindu-și poamele din pom
deși te-a exilat trecutul
într-un prezent așa incert
în care urlă ziua lupii
hidos însângerați pe bot
tresalți că nimeni nu se miră
despre nenașterea de prunci
în care hău, în care apă
adâncă, vrei să te arunci
când dragostea nu-i nicăierea
și tu o cauți peste tot
003.813
0