Poezie
Hainele mele
1 min lectură·
Mediu
Ieri a fost una din acele zile,
Am plecat din nou să mă caut,
Mi-am pus hainele cele mai frumoase
Să fiu sigură, in caz că mă găsesc,
Că am să las o bună impresie
A ceea ce sunt pe din-afară.
Am rătăcit iar...ani de-a rândul
Printre binecuvântări și blesteme,
Printre pasiuni si dezastre
Natura umană era din nou pe scenă
Fără să stie că pentru mine era deja-vue
...am ajuns ca de fiecare dată
La ușa sufletului meu albastru.
Am stat o clipă la-ndoială
Știam cine e acolo, am știut mereu,
Dar am intrat cu hainele mele cele frumoase
Să fim împreună : moartea și viața
Dragostea și ura, copilul și femeia,
Albul și negrul- toate în sufletul meu albastru.
................................
eram obosita, dar mi-era bine...eram acasa.
011812
0
DC