Liviu Nanu

Corina, revin cu un răspuns, primul n-a apărut, din păcate.
Profilul psihosomatic și obiceiurile personajului (Olguța, în cazul de față) mă face să sper că va reveni în intenția ei de suicid. Dar cu alte metode, neapărat însă spectaculare. Ar putea bea cucută, înghiți pastile de diazepam, ar putea să se spînzure sau să-și dea foc, ar putea să se autolapideze, orice ar putea s-o aducă în fața publicului. Pentru că viața (și moartea deopotrivă) este un spectacol, cu un singur personaj, care de cele mai multe ori este secundar, dacă nu chiar figurant. Onorat de vizită și semn

Scrisesem un răspuns mai elborat dar n-a apărut (din cauză de delogare, cred). Așa că revin, mai scurt.
Geta, prezența ta mă flatulează :) Dar tu știi bine asta.
Laurențiu - Ai dreptate, fiecare are povestea lui, mai interesantă sau mai puțin, mai reală sau mai puțin. Important este să fie suficient de veridică și cititorul să se regăsească măcar puțin în ea. Onorat de lectură și semn.
Emilian, deja am devenit individios pe tine. Dau o găleată de plastic penelistă și o mătură (folosită parțial) pesedistă pe un destupuș de bere, orice culoare ar avea. Ce zici, facem tîrgul?

Foarte bun articolul. Muzica buna trebuie promovata prin orice mijloc. Si eu ascult smooth jazz, lounge, chillout...Acum de ex. ascult Paul Hardcastle.

Ah, m-ai prins, Nia. Sau să-ți spun Gina? Despre vinul vostru nu pot să-mi dau cu părerea. Pe ăsta nou n-am avut ocazia să-l încerc. Dar poate aduce Bicuță la cârciumă. E posibil să te trezești cu el la Drăgănești Olt, e un tip scund, gras și brunet, dar tu oricum îl cunoști, sînteți prieteni, doar a plîns la tine în mașină.

Voi veni și eu cu mare plăcere. Este un oraș apropiat sufletului meu prin oamenii de acolo și prin evenimentele pe care le găzduiește și le produce. Abia aștept să ne întîlnim.

Îmi place poemul și îmi place forma pe care i-ai dat-o. Jonglezi cu talent cu versurile, poemul curge firesc, are rimă atent, cu precizie și inspirat aleasă, ritm intern. Toate acestea scot mesajul la lumină, cititorul pleacă din el gînditor și emoționat. Mă rog, doar cei mai sensibili...
Am remarcat:
- strofa a doua
- \"în cutiile milei
oamenii se predau mor încet
de rușine\"
- finalul (deși forma aleasă de tine \"pe/’n\" e discutabilă)

Ultimele trei versuri mi se par cele mai inspirate. Ele singure pot fi un poem. Atenție la rimă (chiar și involuntară). De evitat rima predicat-predicat.
Cu scuze pentru deranj,
anton

Am remarcat ultimele două strofe. Prima strofă suferă la prozodie, dar se poate aranja rapid și frumos.
Succes și inspirație!

Marius, poate reușești să scapi de \"sapă_pe sub\", nu sună bine. Poți foarte bine să renunți le \"pe\". Aș schimba finalul, mi se pare că diminuează din forța poemului, cade în banal.
cu scuze pentru deranj,
al 53-lea cititor,
anton

Traian, ai citit în cheia corectă (mai puțin faza cu România electorală). Ce este realitate și ce este aparență? Linia imaginară dintre adevăr și spectacol... Și alte variațiuni pe aceeași temă.
Onorat de vizită

Cred că este un poem bun, dar are și ceva balast. Eu l-aș fi văzut într-o arhitectură mai simplă.
Am remarcat:
\"satul e ca o gură ce mestecă oameni\", ca să exemplific un singur vers

Domnule George Pașa, în literatură fiecare are libertatea să-și imagineze ce dorește, după puterea minții lui. Mai ales în poezie, unde aproape că nu există limite (decît estetice și de bun simț. Cu proza este altceva. Dacă autorul nu este sincer se simte. Cititorul realizează mai repede cînd ești impostor sau bați cîmpii. De aceea, în general, prozatorii sînt indivizi care au și o experiență de viață mai bogată, de regulă ajunși la maturitate. Dar încep să îndepărtez de subiect și nu e bine. Voiam să spun că (poate) doar mi-am imaginat scena unei sinucideri, poate am văzut-o cu ochii minții, nu era necesar să se fi petrecut în realitate. Important este ca viziunea poetului să genereze o emoție în cititor, să nu plece dezamăgit. N-aș putea spune că eu, personal urmăresc o reacție anume, asta poate veni sau nu în funcție de momentul inspirației sau de receptivitatea lectorului. În fine, sper să nu bat cîmpii, n-ar fi prima dată cînd o fac. Trecerea dumneavoatră pe aici (și comentariul lăsat) mă onorează și mă încurajează în demersul meu liric.

Elena, dacă un poem nu impresionează pe nimeni, mai bine nu-l mai scrii. Eu am avut parte și de această experiență, de aceea e bine că există acest atelier virtual, să vezi dacă merită să continui. În general, personajele mele rîd și plîng în același timp, dar ele nu trebuie neapărat asimilate cu autorul, care este o persoană foarte serioasă și sobră, chiar nesuferită uneori. Onorat de trecere și apreciere.
Apropos, numele tău îmi aduce aminte de cineva, o persoană apropiată. Fără nicio legătură, desigur.

Anni, cartea a apărut anul acesta la editura Brumar și cuprinde o parte dintre texte. Putem continua discuția pe adresa de mail pe care o găsești în pagina mea. Onorat de trecere.

Ioana - Ok, scuze
Anca - Olguța nu trebuie să se sinucidă. Ea poate fi un personaj, precum waldo, cine știe... Eu cred că nu este om să nu se fi gîndit măcat o dată la varianta sinuciderii. De aici tot felul de variante, desigur. Onorat de trecere și semn.

Ioana, cînd spui „cu mult rafinament”, nu știu de ce, dar parcă nu te cred. Îți cunosc părerea despre încercările mele lirice în general și nu văd de ce ți-ai schimba opinia începînd cu acest text. Oricum îți mulțumesc pentru faptul că ți-ai pierdut timpul cu mine.
Dana, nu e deloc o gafă. Lîngă noi este viață, este și moarte în aceeași măsură. Oamenii se duc la înmormîntări și a doua zi pleacă în concediu sau se duc la muncă, la fel cum gazela continuă să pască după ce i-a fost omorît puiul. Cu toate că nu ne place să spunem, indiferența ne apasă pe toți, atunci cînd o dramă nu ne privește în mod direct.

Dana, este o tema serioasa aceasta a vietii si a mortii, a pragului dintre ele. Un patron de discoteca tocmai a fost gasit spinzurat intr-un hotel din Rosiori. Poate si intimplarea aceasta m-a determinat sa ma gindesc la acest subiect si sa-l pun pe hîrtie (pardon, monitor) sub această formă. Dar nu numai asta, te asigur. Mulțumesc de trecere, să știi că și eu te citesc în mod constant, chiar dacă nu las semne.
Ioana, e bine cînd un cititor îți pune întrebări după ce citește un text. Chiar și întrebarea „ce dracu o fi vrut să spună ăsta?” este onorantă. Și evident, cu cît mai multe înțelesuri, cu atît mai bine. Sau poate nu... Onorat de vizită și semn.

Silvia, Anghel - am reținut sugestiile, mai mult ca sigur, textul va suferi modificări. L-am scris rapid, poate ca să nu-mi pierd ideea, dar asta n-o spun ca scuză, dimpotrivă. Onorat de vizită și semn.

Emilian, eu aveam un coleg lipovean care ne bea (pe ascuns, firește) loțiunea după ras și alte lichide bazate pe alcool, cum ar fi apa de toaletă. Povestea cu gelodentul e reală, dar te rog să nu-mi ceri rețeta pentru că nu ți-o dau din două motive: a. e secret de serviciu și nu este (încă) înregistrată la OSIM și be. n-o mai știu. Onorat de trecere și semn.

Dumnezeu să-l ierte!
De aceeași părere cu Felix, Valentin Tașcu a fost un aristocrat. Așa l-am cunoscut și eu la Agigea și așa mi-a rămas în memorie. Plin de viață, hotărât s-o trăiască frumos și s-o povestească și altora cu talent și umor.