Liviu Nanu

Mitică, eu băgai de seamă
Că mă ataci colegial
Și de n-aș ști că-i epigramă
Ți-aș trage un PROCES PENAL

Văd că n-a îndrăznit nimeni pînă la mine să comenteze. Ai prins un fir bun, ideea nu e rea deși nu e nici nouă. Cred însă că forma îi dăunează, are ceva balast, parcă ai încerca să spui totul, mai lasă și cititorul să gîndească, să-i zburde imaginația. Prin urmare, dacă ai reuși să renunți la balast, ar ieși o poezie bună. Și ca să nu zică că generalizez și vorbesc doar așa, să mă aflu în treabă îți dau un singur exemplu:
\"Cea fără de nume,
Cea fără de glas.\"
\"Cea fără destinație
...
Cea fără de trecut.\"
\"Cea cu care făceai dragoste\"
\"Cea pe care o aruncai în ape\"
\"Cea care vălurea\" (aici este expert maestrul Bufnilă)
\"Cea fără odihnă,
Cea fără durere.\"
Mie mi s epare prea mult \"cea\". Ție, la a doua lectură, nu?

Ai un titlu interesant dar și cîteva versuri scrise parcă în grabă. Ți-aș sugera să revii asupra lor, cred că poezia (în general și aceasta în mod deosebit) merită mai multă atenție.
Bine ai venit pe site!
Cu prietenie,
Anton

Domnule Ilie Adrian

Dumneata ai niște probleme, nu știu cît de grave, nici nu m-ar interesa dacă nu m-ai fi luat în vizor. De fapt ce te deranjează? Modalitățile mai mult sau (se pare) mai puțin artistice în care îmi realizez textele? Asta mă privește personal, nu cred că peste 20 de ani mă va mai citi cineva, poate doar nepoții. Dacă Brumaru (un poet din România), POATE va fi citit peste un secol, alții, printre care te afli și domnia ta, cu siguranță nu. Nu în felul cum percep eu că scrii. Dar eu nu sînt critic... Colegul nostru de site, Alex Bacu, dar nu numai el, te-a intuit și ți-a dat răspunsul potrivit la timpul potrivit. Ca să nu mai vorbesc de Nexus. Iar ei sînt, că vrei sau nu, niște nume pe acest site. Și Andreuca, venită de curînd pe site, te-a perceput așa cum ești. Eu nu afirm că ești nici rău, nici bun, pur și simplu nu prea mă interesezi. Ori ești undeva prea sus și nu te pot percepe, ori viceversa. Mai degrabă ești undeva la mijloc, împărțind calea aurită cu alții. Șoapta ta din poezie, nu se prea aude, cel puțin deocamdată.
Ai tot dreptul să nu-ți placă cum scriu, nu mă deranjează, faptul că încerci să atragi de partea dumitale și alți autori, iar nu mă deranjează, există deja curente de opinii. Eu cred că fiecare are modul său personal de a percepe un text, nu trebuie să vii neapărat cu tactici gen: nu-i așa că...? sau vedeți și voi dragi tineri ce scrie ăsta... Nu ești singurul care face alergie la textele mele. Și Deisis și-a exprimat opinia, alături de ea, bineînțeles Filip, dar nu au declanșat o cruciadă din asta. Lucrurile s-au lămurit, cred eu, fiecare are dreptul la părerea sa, văd că acum mă ignoră. Eu cred că au dat dovadă de înțelepciune. Iar eu de slăbiciune prin faptul că am șters textul împricinat. Dar se poate coexista pe acest site fără probleme în ciuda valurilor pe care le stîrnesc unii. Nu-ți place, nu citești...Mă gîndesc chiar să-i propun editorului să-ți acorde statutul de senior, în felul ăsta dai un deget în jos și nu mai pierzi atît timp cu filosofia. Am înțeles, o spui chiar obsedant de des, îți place doar poezia filosofică. Nu oricine poate s-o scrie, fiecare se limitează la ce poate, așa cum fac eu, deși unii mai știu citi și printre rînduri.
Aș mai fi vrut să scriu ceva însă cred că e pierdere de timp, voi ruga editorul să-mi permită postarea unor poezii semnate Brumaru și Gălățeanu, doi poeți care au ce spune. Poate nu-mi va permite, așa că recomand spre lectură și altora pentru a face o apreciere mai obiectivă asupra a ceea ce înseamnă trivialitate, filosofie și poezie. Iar Cărtărescu e totuși un poet, fie că vrei dumneata, fie că nu. El este și va fi citit cel puțin o bună perioadă de timp. Spune ceva, tocmai de aceea unii (nu e pînă la urmă o crimă) se inspiră din opera lui.
Asta este părerea mea, te-aș ruga să nu-mi răspunzi, dacă ai sesizat, nu fac atacuri la creația dumitale, deci nu doresc polemică. Eram dator cu un răspuns, nu cedînd la provocarea pe care mi-ai adresat-o catalogîndu-mă drept IGNORANT, și nici ca o justificare. Eu prefer să răspund prin poezie, (sau texte, ca să nu exagerăm). Poate așa ar fi bine să faci și dumneata, pînă la urmă, dacă e să rămînă ceva după noi, în nici un caz nu rămîn aceste comentarii.
Anton
P.S. Ți-am răspuns aici, în subsolul textului meu pentru că acesta este de fapt răspunsul meu mai mult sau mai putin artistic.

Are un ritm frumos poezia ta, o curgere fluentă și rimă interioară. Ți-aș propune, (ca experiment doar, și numai dacă nu te deranjează o sugestie) să înlocuiești \"sare\" din ultimul vers al primei strofe cu altceva, care să rimeze cu ultimul cuvînt din strofa a doua. Mai ai un vers care șchioapătă \"și apoi mă aruncă\", poate dacă renunți la \"și\" ar suna mai bine.

Ți-e foame de moarte? hmmm. Vezi că ai un r lipsă pe undeva prin text.

Versurile lui George Țărnea puse pe muzică de Pasărea Colibri

Încă de mic eram atras de literatură. Pe la patru ani am scris primele mele cuvinte, pe o cutie de chibrituri, „PUȚÃ ION”. Desigur, nu știam cine era personajul Ion, dar Puță aveam idee, eram totuși destul de mare. Părinții mei au fost foarte contrariați. Pe de o parte erau mîndri de odrasla lor, care dădea dovadă de precocitate, pe de alta, erau îngrijorați, ei nu cunoșteau personajul meu imaginar, drept pentru care m-au anchetat cîteva zile. Cînd s-au lămurit că personajul trăia doar în mintea mea, m-au lăsat în pace, nu înainte de a mă sfătui cu blîndeșe că dacă tot încep să scriu pe diferite obiecte, ar fi bine să abordez alte subiecte, mai apropiate vîrstei mele, fluturași, iepurași, floricele…
Prin clasele primare am scris primul meu catren, cînd tovarășa învățătoare ne-a cerut să scriem ceva mamei, de ziua ei, 8 martie, desigur. Atunci am scris cam așa (citez din memorie):
Din flori de cîmp buchet să-ți fac
Și să ți-l dau ca să-te-mpac
Că eu sînt draga mea mămică
Puiul tău de drac
(a se vedea cum șchioapătă prozodia)

Nici atunci n-a fost bine, tovarășa învățătoare, m-a tras de ureche și m-a dus la secretarul de partid, care m-a certat că am porniri obscurantiste, și ar fi bine pe viitor să scriu, dacă tot mă chinuiește talentul, despre copilăria frumoasă, despre frumusețea patriei etc. Din cauza asta nici nu m-a făcut pionier odată cu ceilalți colegi de clasă, așa că am pierdut excursia la Vidraru, unde li se punea cravata de gît și ei jurau și recitau poezii despre partid și națiune. M-au făcut totuși pionier anul următor, la mînăstirea Cozia, unde îmi amintesc bine că am pescuit monede cu magnetul, dintr-o fîntînă, unde zăceau pe fund, pierdute de oameni neatenți. Mi-am cumpărat atunci înghețată pe băț, deși mie îmi plăcea mai mult parfeul, și m-a durut gîtul, așa că n-am mai putut recita poezia pregătită. Nu-mi plăcuse poezia pe care mi-a dat-o tovarășa învățătoare, așa că învățasem de la tata una scurtă pe care n-o mai țin minte exact, doar că era vorba că mulțumeam partidului că ne-a călit, și strigam asta pe fereastra deschisă larg.
Vreo doi ani n-am mai scris nimic, apoi m-am îndrăgostit de colega mea de bancă, Ancuța, care era tare simpatică și făcea cele mai mari și mai frumoase biluțe dintre toți colegii, pe care le dădea la vrăbiuțe, atunci cînd nu le înghițea. Atunci i-am scris o poezie frumoasă, pe care iar mi-a confiscat-o tovarășa, și a făcut și ședință cu părinții, la care s-a dus mama din păcate, că tata cînd a auzit-o a leșinat de atîta rîs. De aici i s-a și tras, săracul, că după doi ani l-au dus la Balaci, la ospiciu
Dar să vă spun poezia:
Colega mea de bancă e Ancuța
Și-i cea mai tare la frecat biluța
Eu o iubesc și sper ca vreodat’
Să-i dau și eu biluțe la frecat
Prin clasa a cincea mi-a dat și eu seama că am talent de poet, dar oamenii nu înțeleg figurile mele de stil, adică metaforele, și iau de bun tot ce scriu alții în versuri. M-am dus la cenaclu, dar și aici, profesoara ne punea să scriem poezii cu subiect și nu aveam de ales decît frumusețea naturii, dragostea de țară, partid și popor, sau poezii satirice, în care înfieram metehnele colegilor noștri, adică pe ăia care chiuleau sau luat note mici sau nu-și ajutau părinții în gospodărie. eu aș fi dorit să scriu despre dragoste și despre ce mișto e să fumezi, că pe atunci mai trăgeam cîte-un tutun, erau Litoral și Amiral la bucată, de Snagov sau BT nu aveam bani. Profesoara ne punea să citim mult Eminescu, așa că pe atunci îl pastișam la greu, dar acum mă gîndesc că era bine, așa, ca exercițiu.
Atunci am scris pe șestache versurile astea:

Românul strânge cureaua când se scoală de la masă
Ramul nu-i mai e prieten, râul îl inundă-n casă.
Tineretul și savanții se roiesc după un semn
care-l face occidentul, iar bătrânii bat în lemn.

De te-apuci s-aduni șomerii, câtă frunză, câtă iarbă
Și copiii și bătrânii, doar un sfert mai stau la treabă
Și trudesc pe trei parale și se duc acasă triști
Fiindcă banii toți grămadă, ajung toți la activiști

Profesoara a rămas cu gura căscată cînd m-a auzit citindu-le. S-a făcut vînătă la față și a început să tușească. S-a oprit într-un tîrziu, după cîteva pahare cu apă și un pumn în spate, pe care tot eu i l-am dat. M-a întrebat cum am putut să scriu prostiile astea, eu am recitit în gînd și am descoperit ce anume o enerva : apărea de două ori cuvîntul „toți” în ultimul vers. Cînd i-am spus, a apucat-o iar tusea, dar n-a mai ținut-o așa mult, că între timp și rîdea. M-a pus să rup hîrtia și s-o arunc în sobă. Așa am și făcut, dar mai tîrziu am recuperat bucățile de hîrtie, că era vară și nu se făcea focul în sobă.
E greu să fii poet. Dar la fel de greu este să fii cititor de poezie. Unora, adică mai exact acelora care n-au simțul metaforei, ar trebui să li se interzică să citească poezii. Vorbesc din experiență personală. Prin liceu, cînd am debutat în ziarul local la rubrica „tinere condeie”, era s-o pățesc. Scriam într-un vers că „mi-ar fi plăcut să fiu hoț și să fur inimile fetelor”, și asta mi-a atras o sesizare la poliție și alte cîteva la redactorul șef care era făcut cu ou și cu oțet că promovează astfel de atitudini antisociale. Pentru asta a trebuit să-i promit redactorului șef că data viitoare vin cu o poezie despre noul cartier ridicat în oraș și despre cît de gospodar este primul secretar, adică primarul. N-am reușit s-o scriu, dar după cîțiva ani, cînd același primar candida din partea PSD-ului, m-a rugat să-i fac un catren în campania electorală. Așa că i-am scris două strofe, adresate populației de vîrsta a treia, pe care le-a citit un nepoțel de-al lui, pe scenă:
Mamaie, când mergi la urnă
Și gândești la pensioară
Ia aminte, nu se poate
Să te naști a doua oară.

Așadar voteaz-acuma
Trandafirii din buchet
Ca să ai căldură-n casă
Și apă la robinet.
A fost foarte mulțumit și a zis că-mi rămîne dator.
Primarul a cîștigat alegerile, mamaia n-a avut căldură în casă, iar apa a luat-o tot de la fîntînă următorii patru ani, după care a dat colțul. Pentru poezia asta am avut mult de suferit în familie. Un văr de-al meu, revoluționar cu certificat, nici n-a mai vorbit cu mine cîțiva ani. Îl prinsese revoluția în comitetul județean, cînd se dusese să-l scoată de acolo pe nașul lui, care era barosan prin partid. Și dacă tot a ajuns acolo, a profitat și el de situație și s-a dat revoluționar. Acum are un magazin frumos și un hectar de teren intravilan, mai îmi dă și mie pe datorie cînd mai cumpăr de la el și nu am bani. Nici primarul n-a fost mai blînd. Drept recompensă m-a dat afară de la ziar, unde eram corector.
Acum cîțiva ani, mi-a zis un prieten că scriu unii poezii pe internet, în draci, că acolo e adevărata literatură, nu prin librării. „Ia să încerc și eu”, mi-am zis, tot n-am ce face, că eram șomer. Așa am și făcut.

Țin cartea în mînă și arată foarte bine. Atît coperta cît și conținutul. De ce nu mă miră? Felicitări, Ioana, sper să ne vedem la lansare

Un discurs simplu, așa cum au remarcat și alți comentatori, dar plin de emoție și imagini. Ți-aș sugera însă se revii asupra celui de-al doilea vers din ultima strofă, parcă ceva nu se leagă acolo. Poate fi doar o părere de cititor aiurit, dar a trebuit s-o spun pentru că îmi pasă.

Prietene, mă bucur că ți-ai păstrat peste ani aceeași inspirație, simț al prozodiei și același umor. Ți-am citit poemul cu plăcere și mi-a luminat ziua.

Tot în sfîrșit zic și eu, domnule degeaba, ne întîlnim în realitatea virtuală (mai bine mai tîrziu decît niciodată). Ți-am urmărit comentariile, în general acide și chiar mă gîndeam cînd mi-o veni și mie rîndul. Sacul ăla îl porți așa, cu tine mereu?
Faptul că cineva își pierde timpul cu mine e cea mai mare satisfacție.
Cînd eram student, am fost la ziua unei colege împreună cu doi prieteni. Neinvitați. Dacă am văzut că nu ne bagă în seamă, nu tu un coniac, o votcă, o bere, ceva acolo, i-am cîntat MULȚI ANI DEGEABA și am plecat. De cîte ori te văd pe net îmi amintesc de întîmplarea aia. Mersi pentru comentariu

Gata, am realizat punctul doi. Eu sînt personajul din planul secund. Cel cu interviul nu mai știu cine era, parcă se prezentase Cătălin Numaiștiucum, poet și june prim.
http://www.youtube.com/watch?v=TxDrbCiNRHs&feature=related

Pasul triunghiular este specific feminin, mai ales cînd se desfășoară pe tocuri înalte. Este o formă de manifestare a indeciziei.
Ți-a plăcut explicația? dacă nu, mai căutăm.

Cosmin, sincer să fiu, nu prea înțeleg cum vine \"fântâni de nevoi\". Adică înțeleg, dar sună ca naiba \"nevoi\", mai ales că îl repeți la final. Cred că ar mai trebui să umbli la rima (involuntară, cred) ploi- nevoi - noroi în sensul să renunți la ea. Primele două versuri anunță un text interesant, care însă nu este bine susținut. Cred că de la primele două versuri poți reconstrui/reașeza. Mai ai și repetiția \"mai bine\" în trei versuri alăturate care nu-mi pare ca o figură de stil. Dar e un început și sunt convins că fasonat puțin poate ieși o poezie interesantă. M-a trimis la versurile lui Țărnea (iubito, cîtă lume între noi...). Cum spui tu, e o încercare. De fapt aici e un atelier nu revista uniunii scriitorilor, și unii tot nu pricep că toți încercăm. Succes în continuare!

Doru, singura chestie care nu-mi sună bine e \"rămăseseră\". În rest e ok. Și \"cîinele dușmănos AL TRISTEȚII\" sună puțin forțat. Cred că puțin șlefuit textul tău poate fi foarte bun. Oricum merită o steluță, adică merită citit.

Ți-am spus părerea la o bere, \"în scunda tavernă mohorîtă\", unde ne-a dus lupișor. Ai cîteva idei bune și pline de umor, dar forma lasă de dorit. Parcă emiți sentințe:
- \"cucoanele alea două erau...\" aici aș lăsa doar alea două
- \"copilul era propriul tată...\"
- \"eu aveam creierul inundat...\"
- \"și mă gândeam\", \"și eu cred\", \"fratele meu e singur...\" ș.a.m.d.
Am remarcat textul începînd de la \"ultima oară...\"
Dacă tot scrii licențios (pizda neveste-sii) nu înțeleg de ce ai ales termenul \"fund\" și n-ai zis de-a dreptul cur.

Se spune că prostul cînd privește la o clădire se uită doar dacă burlanul e strîmb. Un text poate fi analizat în trei feluri: favorabil, defavorabil și neutru. Aș putea pune pariu că luînd orice text de pe site (sau de aiurea) și analizînd vers cu vers, literă cu literă, poți să-l faci din bun foarte prost și invers. De obicei așa se întîmplă cînd există prejudecăți, cînd unii se consideră critici doar pentru că au citit niște cărți (mai puțin gramatica). Sau cînd confundă capra cu varza, moralitatea autorului cu opera sa. Ar însemna să-l judecăm pe Nichita după cantitatea de votcă băută, pe Dinescu pentru Aspirina sa, pe Brumaru pentru poeziile din periodice, pe Gălățanu pentru „O noapte cu patria”sau pe Țărnea pentru legăturile sale amoroase. Și mai cred că înainte de a ridica steagul moralității să ne uităm și puțin în oglindă. Și poate cel mai important lucru este să nu uităm că poezie.ro este un atelier imens în care fiecare scrie după priceperea, putința și talentul lui. Consider că o analiză asupra unui text nu trebuie să țină seama de burta, de ochelarii, chelia sau preferințele sexuale ale autorului.
Andreea, Sorana, Andrei - onorat
Aș mulțumi și pentru critică dacă nu aș fi convins că e făcută cu patimă. Și cu reavoință. Un fel de \"chițibușăreală\". A nu se considera un răspuns.

Am remarcat \"vreau să te prind cu genele de buze\" și încă vreo două-trei versuri pe care nu le mai exemplific. Între ce vrei tu și ce-a ieșit e o mică diferență. Cred că aceleași idei le puteai pune și într-un text mai scurt. Nu mi-o lua în nume de rău, e doar o părere colegială, autorul (vorbesc la modul general)de multe ori este pus în situația de a-și ciopîrți textul. Ți-aș sugera să te rezumi la 3-4 strofe, riști ca mesajul să se dilueze.

Îmi pare rău și-mi cer scuze. N-am avut intenția să fiu bășcălios. Țînțarul a fost așa...o metaforă. Sincer regret că am fost interpretat greșit.