Liviu Nanu

La un moment dat, m-am pierdut lecturînd. Părerea mea personală (și subiectivă, firește) este că mesajul se pierde în frazele prea lungi. Îmi permit doar un exemplu: Să luăm versul ”privirile rătăcesc printre brândușe ce răsar fără a fi semănate în ritmuri și culori ce vestesc primăvara poeziei”. Părerea mea este că ar trebui rescris și tăiat consistent.
Sper să nu deranjez, n-aș fi intervenit dacă n-aș fi văzut ceva bun la acest text.

Lumea spune multe, vrute și nevrute. Un discurs poetic bine temperat cu nuanțe vineții și gust de cireșe necoapte. Un singur lucru mi-a zgîriat puțin retina ”pietrele însuși”, dar asta se poate repara. Felicitări!

Între pisici egiptene și cîini veseli legați de lanț, iată că se poate scrie poezie. Felicitări!

Emilian, Ottilia - onorat de trecere și semn.

Am înțeles. Prin urmare, dacă nu putem pleca în America, o aducem pe ea aici, la noi prin persoana semiamericanizată a lui Alex. În al doilea rînd, cred că degeaba stai în București dacă nu știi să alegi cîrciumile, surprize din astea ai putea avea și pe alte meridiane. Iar în al treilea rînd, prietenia (chiar dacă nu ne înțelegem CREAȚIILE) valorează mai mult decît șorba di pîntișe sau micii fără cu sau fără muștar (dar scobitori aveau?).
Pane, deși în aparență în prima parte parcă ai cădea în derizoriu, nu este deloc așa. Viața este alcătuită nu numai din alb și negru, mai are și tonuri de gri, iar adaptarea noastră la condițiile de aici sau de aiurea ține și de q.i. Sînt de acord cu tine aici, chiar dacă uneori părerile noastre diferă.

Cristiana, cu Mihăeșu\' m-ai convins. Ținem legătura.

Daniel, George Țărnea scrie o poezie interesantă, frumoasă și cantabilă. Ai făcut foarte bine că ai amintit de el.

Co singură afirmație nu sunt de acord \"arealul satului românesc\". Și știi de ce? Pentru că, în ciuda apropierii satului de oraș, obiceiurile locului rămân, și putem vorbi despre specificul rural, în ciuda faptului că există și un numitor comun, anume cîrciuma. Țăranii au alte teme de discuție, pe care (încă) nu le stăpînesc suficient de bine pentru a le pune într-un text epic. Și dacă aș încerca să scriu un dialog cu țărani, un cititor atent și nu neapărat avizat ar simți impostura, falsitatea limbajului. Sunt plăcut surprins să aflu că încercările mele sunt agreate de tine, chiar dacă există inegalități estetice între ele. Onorat de vizită și semn.

una dintre cele mai bune poezii citite în ultimele zile, [mai ales că pomenești acolo numele meu :)) ]. Ți-aș fi dat o steluță, ba chiar aș fi recomandat poezia asta, dar nu pot din două motive, unul fiind tocmai că apar și eu pe la im cînd eu aș fi dorit la iv. Cînd am citit la tine \"the eye of destruction\" mi.am adus aminte de Barry McGuire cu \"Eve of destruction\", da care amintește și Salman Rushdie. Mă duc să ascult piesa, primește pînă atunci de la mine o stea albastră *

Am postat și eu în tinerețe un poem, \"insomnii\" în care am avut nostalgia unei vârste. Ție ți-a reușit pe deplin acest demers liric. Citesc în pagina ta că ești sibian. Oraș frumos, tocmai mi-am petrecut câteva zile acolo, ca de altfel în fiecare an. Mi-ar fi plăcut să ne vedem și să-ți urez (cu întârziere) La mulți ani!
Acum despre poem
Scurt și convingător. Trecere de la amintiri la tristețe metafizică. Am remarcat finalul, dar aș fi evitat alăturarea p_p
steluță

Cred că am trecut și eu prin Dolhasca, dar nu era ora 3 sau patru. Asta cu timpul, tema adică, mă roade și pe mine, iar gara este cu adevărat un loc unde timpul se distorsionează, am abordat și eu subiectul. Ți-a ieșit.

Ți-am mai spus și repet: Îți priește, fetițo, oceanul, mai stai pe acolo \"murată în apa sărată\". Că vrînd-nevrînd, asta ești. Peștoaică.
Bun autoportret, te-ai definit cu sensibilitate și meșteșug. Felicitări!

Am reținut primul vers și ultimele două. În rest, o idee interesantă însăilată parcă în grabă. Și ca să nu zică cineva că nu dau și exemple:
- \"Sau am o riglă de cea mai mare precizie
Cu a cărei măsuri fac cea mai clară incizie\"
- \"Țigancă ce...\"
și mai sînt și niște rime facile pe care nu le mai exemplific acum. Repet: ideea este bună, dar trebuie să umbli la formă.

virgil se poate să ai dreptate, revoltat sînt de cînd mă știu, și ai dreptate, poezia nu are vîrstă. Am intrat și în pagina ta, să văd cu cine dialoghez, am văzut poza aia marțială (pare un stil wushu de sud, după atitudine) așa că m-am simțit în largul meu. Ți-am citit și cîteva poezii, mă mir că nu ai vizionări la ele, scrii destul de bine și în spiritul vremii.

Titlul mă trimite la o poezioară din timpurile cînd eram pionier:
\"Dă-mi tăticule și mie
O lopată și-o mistrie
Să mă duc pe șantier
Să mă fac brigadier
Cu mînuțele-astea două
Să clădesc o țară nouă
Țară nouă-nfloritoare
Pentru clasa muncitoare\"
Și mai e rima tristă-batistă cam obosită. De fapt textul e bun, eu am glumit puțin, sper că ții la glumă... sau nu?
Începînd cu strofa a doua poezia devine chiar interesantă
\"Prin nervuri îți ating zidurile Galbenușul din tine aprinde luminile\"
sau
\"...două frunze verzi încleștate Pe un copac de lumină.\"
Strofa a treia este însă cheia și face toți banii mai ales ultimele două versuri
\"Așa se explică,după moarte,
Oamenii mai ușori cu câteva grame.\"
În concluzie merită o steluță.

Interesant, deși paranteza e cam mare. Dar dacă omul are valoare, nici nu se putea altfel. N-am înțeles însă (la penultimul rînd) pluralul \"esee\". Ți-a scăpat degetul pe tastă sau intenționat ai scris așa?

Stimată duduie redacție,

Cu respect vă rog să ne lămuriți într-o problemă de viață, dar mai ales de moarte. După normele de sacrificare a animalelor, adoptate și de noi, pentru o armonizare legislativă cu normele UE, trebuie să tăiem porcul doar după ce-l adormim, sau cum se zice la dumneavoastră, să-l euthanasiem după ce îl anesteziază careva, careva fiind medicul veterinar sau asistentul, felcerul, agentul... Și ce zic eu să-l tăiem, că trebuie împușcat și nici să-i punem sîrma în gură cică n-avem voie. Acum, noi înțelegem și sîntem în total consens de aprobare cu aceste directive, dar ce ne facem dacă nu avem mijloacele, procedeele și resursele necesare acestui eveniment de peripeție care e tradițională pe meleagurile noastre? Am putea, adică am avea voie să-l gîdilăm pînă îl aducem în starea de nesimțire, extaz și catarsis și după aia să-i luăm gîtul? Dar să-l pîrlim pe paie sau cu arzătorul de la butelie? Nu ne amendează careva? Că noi sîntem crescuți cu frica și în spiritul legii și n-am vrea să cădem în păcat doamne ferește? Și nici copiii nu se mai bucură săracii, că de un an tot așteaptă să-i mănînce urechile și să stea călare pe el. Sau să-l chemăm pe domnu Sandu, care e vînător și are pușcă, îi trage una cu brenecu în cap de-l liniștește mintenaș? Deși ar fi păcat că îi piere creierii și eu tot ascut de o lună la cichie. Cum să procedăm?

Ți-aș reproșa abundența de comparații (ca pe o camașă albă, ca o plantă fără lumină, ca un câine de pază, ca pe niște păsări mici). În rest de bine.

dormii și visai (somnul de după amiază, deh)
am importat un dans teribil din ținuturi exotice, dar mi-era rușine să dansez așa că m-am ascuns în căsuța de lemn și ședeam pe patul meu. ceilalți dansau pe muzică lentă și cuvinte neînțelese care sunau cam așa: questos franzelos de bibilicos tandre mama secura dio anatolia mundo ciribensis ș.a.m.d. prin urmare nu înțelegeam nimic.
erau 3 rînduri paralele de dansatori x 6 = 18. fără mine, șaptișpe. ei dansau ținîndu-se de mînă încolo și mai ales încoace.
cînd se întorc, instructorul (ah ce mă temeam de el), deschide ușa și îmi spune:
- mai e un loc, nu vrei să vii și tu?
- aș vrea dar nu îmi pot expune trupul exhaustiv în această melopee care aduce deservicii grave talentului meu. și pe de altă parte, mi-e și jenă. mai bine trag o beție cu Țociu (fără Palade)
gata cu visul meu oniric

Și aici, ca și în Trădarea lui Caron observ că încerci să abordezi altfel poezia. Mi se pare un text muncit, se simte, cel puțin eu așa l-am receptat. Ține-o așa că dai bine.