Liviu Nanu

Un text reușit. Noroc cu Aleks că mi-a atras atenția puteam să-l ratez, așa cum mi s-a mai întâmplat din păcate și cu altele. O singură întrebare: în strofa a doua, ultimul vers, nu ar fi mers mai bine \"formă...\"?

Ca de obicei stimate domnule Adrian ne răsfățați cu un text valoros. Am trecut acum o lună prin Brașov și m-am gândit la dumneavoastră. Sper să mai ajung în vară și dacă nu aveți nimic împotrivă poate îmi faceți bucuria unei discuții. Deocamdată am un brașovean aici, în orașul meu care vă cunoaște și mai discutăm din când în când. E vorba de Liviu Comșia. Dar astfel de discuții nu-și au locul aici eventual pe mail în măsura în care nu vă deranjează. liviunanu@yahoo.com

Cristina, onorat de trecere și de rezonanță.
Mihaela, melodia la care faci referire cred că este și în repertoriul artistului mai sus amintit :)
liviu, este părerea ta și ți-o respect, deși cred că te înșeli. Și nu ar fi prima oară. Oricum te prinde haina de chițibușar. Ca să nu zic cârcotaș.

Luminița, să știi că ai dreptate. E un fel de aceeași Mărie cu altă pălărie. În plus, se citește și mai greu. Dar eu, orgolios cum sunt, până nu mi-au spus și alții nu m-am convins. Aseară de exemplu, scriitorul Gheorghe Stroe, mi-a spus că prin forma aleasă de mine îl imit vrând-nevrând pe Th. Răpan. Așa că voi proceda la modificarea textului, adică la reașezarea lui. Mulțumesc încă o dată. Ieri a sosit și Atheneum, dar despre asta vom vorbi mai pe larg pe ym.

Sanda, mi-ai făcut o mare bucurie cu volumul, sau mai bine zis placheta. Ce plăcere mai mare poate avea un autor decât să se știe citit? chiar și criticat dacă și unde e cazul.
vere Bogdane, un semn de la matale nu poate decât să mă bucure. Dar cred că nu trebuia să te exagerezi cu steluța aia, deși sunt convins că ai dat-o cu sinceritate.

Am terminat de citit (recitit) cartea lui Costel. Dar nu intenționez să fac o recenzie, o vor face alții mai bine, sunt sigur. Nu pot decât să vă mărturisesc sincer că am râs cât pentru un an, mi-am încărcat bateriile cum s-ar zice. Despre lansare? O sală plină, neîncăpătoare. Cei care au luat cuvântul probabil că nu citiseră, de cele mai multe ori au fost pe alături, explicabil de altfel. Bineînțeles că noi, poeziștii vom fi subiectivi, cartea lui Costel/DoDu s-a „copt” sub ochii noștri, ne privește direct. În foarte puține cuvinte am încercat să explic fenomenul, dar cui? Noi, cei aproape jumătate din public ȘTIAM, eram într-un fel „complici” de suflet ai autorului, ne regăseam în povestirile lui pline de haz și învățăminte. Nu știu cum va fi ea receptată de către cititorii care nu au tangență cu internetul, mai precis cu fenomenul poezie.ro, am dat-o spre lectură unor confrați și aștept reacții. Mie însă îmi va încălzi spiritul în zilele sau nopțile în care voi fi bântuit de nostalgii și/sau eventuale depresii. Cartea lui Costel are calități terapeutice, râsul vindecă și îngrașă (dacă mai iau două kilograme, tu vei fi de vină Costele). Intenționam să-mi intitulez următoarea carte ceva cu „terapia…”. După ce am citit cartea lui Costel, am renunțat.
Pan a reușit în cîteva inspirate cuvinte să-l „descifreze” pe DoDu așa că personal, îi mulțumesc pentru aceste gânduri. Am realizat (pentru a câte oară) că, în ciuda unor orgolii, păreri divergente sau atitudini pseudobelicoase, formăm o comunitate, un club dacă vreți, din ce în ce mai select și serios.

Monica, am o metaxa de pruna...ceva de groaza:)
Eugen, e posibil sa fie si ca tine...multam de apreciere
Geta, Mae, ma bucur ca v-a placut.

Mitica, nu te lasi, hai? buna epigrama:)
Domnu liviu, matale care esti reprezentantul esteticii pe poezie.ro stii ce spui, asa ca-ti multumesc pentru scurta dar plina de invataminte opinie.

Daniel, entuziasmul tău e molipsitor, că uite, și Cosmin, care de obicei strâmbă din nas a ajuns să-mi dea dreptate :)
Pavel, felicitări cu facultatea aia dacă spui c-ai terminat-o, deși vei constata că mare lucru nu îți va folosi în viață, vorba lui Lawrence Ellison:
Lawrence Ellison, presedintele Oracle a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul deoarece a fost dat jos de pe scena.

Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic.

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.

Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant.
Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara.

Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa. Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila. Acu\' ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza.....\"
Dorun, onorat de comentariu și apreciere

Getuța mă bucur că ți-a plăcut, chiar eram curios.
Claudiu, Eugen - onorat de aprecieri.
Pavel, parcă stabilisem ceva, sau ai uitat? nu mai fi atât de protocolar, poți să-mi spui pur și simplu stimate maestre :)) sau liviu.

Cetatea cu destinul pitic... Parcă te simt puțin revoltat aici. Dar sună bine ceea ce spui. Cel puțin interesant.

liviu, să cred că ai ajuns la concluzia asta la o lectură ulterioară? waw, mă înfior. Pe bune și fără mișto, de obicei nu se întâmplă așa.
Cu stimă,
Anton

Claudiu, știi că ai dreptate? în sensul că dacă tu vezi anumite imagini la care eu nu mă gândisem, nu poate să fie decât de bine.

Vasile, Pan are dreptate. Și dacă pleci ce rezolvi? Sau cui folosește? Dacă ai însă un motiv rezonabil, nu te reține nimeni, eu zic însă să te mai gândești. Sau eventual ia o pauză, pauzele sunt bune când sunt dese.

Mădălina, e vorba de John Coltrane pe care îl ascultam atunci când am scris prostioara asta. Mulțumesc de apreciere.

Silvia, Ioan - onorat de trecere și comentariu. Poate că nici nu e poezie, doar o impresie.

Pe mine când mă trimite soția mea la cumpărături îmi face și o listă. De obicei pleacă de la un articol și se oprește la zece. Atunci îi cer să-mi dea și o pungă. Pungile sunt de mai multe feluri. Alea de plastic sunt cele mai utile deși uneori se mai rup, nu țin așa cum scrie pe ele, în general mai puțin, așa că dacă iau din piață usturoi sau leuștean mai merge, dar dacă pun brânză și carne de porc e posibil să nu reziste. Mai sunt și pungile izoterme pe care le găsești la Metro în care pui carne sau pește congelat și durează mai mult că sunt și mai scumpe. Mielul (dacă e întreg) se transportă mai bine în saci de polietilenă sau rafie. Dar până acum nu am întâlnit hoți de buzunare cu geci de piele. Adică nu mi-a furat nimeni buzunarele, poate doar conținutul lor, dar și atunci se păcăleau că eu de obicei nu țin în ele decât bilete de autobuz folosite. Am auzit că ăstora le zice pungași, cum îmi zicea și mie tata dar nu știu de ce că eu nu purtam pungă. Și mie mi-e milă de miorițe mai ales când sunt oarbe, când se apropie paștele, dar mai milă îmi este de miei că sunt nevinovați și păcătoși suntem noi că îi mâncăm, deși asta e tradiția și mie îmi place tradiția asta, că îmi place și drobul și ciorba de potroace, ba cumnatului meu îi place și căpățâna, mai ales ochii și creierul. Am auzit (ba am văzut și în filme) că unii (mafioții mai ales) comit și crime cu punga pe cap. Aia e o pungă transparentă, ca victima să vadă cu ochii ei cum îi vine sfârșitul. Ãia care folosesc pungi colorate nu sunt adevărați asasini. Și la spânzurătoare am văzut că li se pune condamnaților un sac negru (tot un fel de pungă) pe cap. O dată duceam punga cu gunoi la ghenă, unde mă așteptau câinii, pisicile și țiganii din cartier și când s-o arunc, s-a rupt așa că s-a produs o busculadă între personajele mai sus amintite iar eu abia am putut să scap. Pungile nu sunt bune.
Mie mi se pare foarte interesantă ideea să scrii o poezie despre pungi, că până acum nu a mai scris nimeni sau dacă a scris nu am apucat eu să citesc. E o poezie frumoasă și am s-o recitesc la anu’ în săptămâna luminată.

Stimate domnule ilusion.
Acu’ eu nu prea înțeleg ce caută pietrele de morminte în apă, dar poate e o metaforă mai buclucașă, prea sofisticată pentru mintea mea. Da, marea poate fi mormânt, dar acest amestec de piatră și apă de mare nu prea se potrivește în context.
Observ aici o diagonală mare-luna-Cer, probabil că ați vrut să exprimați o stare de spirit, năzuințele și poate neîmplinirile dumneavoastră, poezia fiind concepută într-un registru destul de pesimist. Și ultimul cuvânt „sfărâmă”…e un verb, nu? a sfărâma…cred că ați avut intenția să scrieți „fărâmă” era mai logic.
După fotografia dumneavoastră, îmi păreți un tânăr ambițios și totodată meditativ, calități necesare (dar nu suficiente) pentru un poet. Eu nu am de unde să știu ce năzuințe literare aveți dumneavoastră, dar faptul că ne expuneți aici creațiile lirice, mă face să cred că nu vă e indiferent cum sunt ele receptate de cititori.
Mai cred, că vă aflați pe un drum care se cam înfundă, continuând așa nu știu ce perspective ați putea avea în poezie. Oricum, e un început, însă vă sfătuiesc absolut prietenește să citiți multă poezie, să simțiți valul, și să nu abandonați. Se pare că aveți potențial, mai trebuie și efort.
Cu stimă,
Anton

Virgil, Laurențiu - cineva trebuia să-i țină locul lui DoDu în lipsă. E drept că îmi lipsește talentul și umorul lui, dar fac și eu ce pot. Măcar las semne.
Pavel, rămâne cum ai stabilit :)

Florina, uite cum stă treaba: ai un avantaj, 5 e mai mare decât 4, probabil din cauză de profesor, că profesorii sunt mai indulgenți cu elevele. Eu am avut un profesor cam bețivan, dormea în clasă cu capul pe catalog și când se trezea deschidea catalogul la întâmplare, punea degetul pe un nume și striga :
- Nanule, ia spune matale lecția.
Eu știam lecția așa și așa, mai mult așa, dar 4 l-am luat în lucrarea de control și nota aia mi-a schimbat destinul că eu voiam să mă fac marinar dar părinții nu m-au lăsat la liceul de marină și eu mă gândeam să dau la Institut (de marină) după ce termin liceul, dar m-am răzgândit din cauză de notă mică la fizică. Aș fi vrut să dau la Drept, și învățam filozofie pe pâine că mi-a folosit și în facultate în primul an când am dat și examen. Mi-a plăcut și istoria din cauză de profesoară, dar cu fizica m-am împăcat abia în clasa a XII-a când oricum nu-mi mai folosea că făceam optică și optica se cerea doar la medicină.
Eu la căminul cultural nu am fost decât la câteva nunți, dar și nunta e un eveniment oarecum cultural, mai mult legat de folclor că acolo am auzit și strigături cum ar fi: „nu te uita-n ochii fetii/că-ți…dumnezeii mă-tii” și altele pe care nu le mai reproduc din cauză de rușine și spațiu.
Iar cu semafoarele e altă poveste pe care am s-o spun cu prilejul altei ocazii, că la noi în oraș nu sunt decât 3 și alea se defectează mereu, dar am auzit că în București sunt multe că mi-a spus mie un prieten că a furat unul să-l ducă în dar de ziua cuiva.
Florina, eu regret că poezia mea te-a întristat, pe de altă parte mă bucur fiindcă asta înseamnă că ai rezonat cu autorul pentru care am o deosebită stimă până la proba contrarie.

Domnule Pavel, e bine să ai din când în când și o speranță. Eu am avut o prietenă care se numea Speranța dar nu prea mi-a folosit că s-a îndrăgostit de altul mai frumos și mai deștept. Așa că am rămas doar cu frânturi, cum bine ai sesizat. Iar cu otrăvurile e altceva. O dată când am ajuns acasă supărat am vrut să beau ceva de necaz și am nimerit sticla de gaz că și gazul e tot un fel de otravă, mi-am dat seama după ce am băut o gură. Pe urmă m-a luat așa…ca o boare și nu mi-am mai revenit până azi când am scris poezia asta. Și ciupercile sunt tot un fel de otravă, am mai scris parcă despre asta. Eu cunosc o familie de oameni onorabili (medici) din București care au gătit într-o zi ciuperci, dar înainte de a mânca au dat și pisicii, că aveau și pisică siameză. Eu când gătesc ciuperci dau întâi copilului că așa am văzut într-un serial, Bundy, parcă. După un sfert de oră, pisica a început să se zvârcolească și oamenii au sunat la salvare care a venit de urgență și i-a dus la spital unde le-au făcut spălături gastrice (sau stomacale?, bleah…) toată noaptea și au scăpat cu viață. Când au ajuns acasă dimineața au avut o mare surpriză: pisica fătase. Așa că eu îți mulțumesc pentru comentariu ai fost foarte amabil că te-ai oprit un minut și la poezioara mea care nu e nici rea nici bună, mai degrabă medie spre bună, cum spunea și prietenul meu Liviu trei etaje mai sus, dar care a reușit să exprime o stare de lehamite spre tristețe că așa și trebuie, să fii trist primăvara.