Liviu Nanu

Citind poezia mi-am adus aminte de niste versuri personale mai vechi, \"marina\". Imi place atmosfera asta pe care ai surprins-o cu talent mai ales in primele 5 versuri. Pe urma parca se rupe ceva...pendula...steaua polara...parca nu-si au locul in peisaj. Oricum, mi-a placut.

Pina la jumatatea textului totul e ok. Pe urma am avut senzatia de ruptura, citeva propozitii izolate fara legatura. Poate asta ai urmarit, insa efectul estetic cred ca este minor.
Am remarcat: \"Lângă trup e un țărm pe care eșuăm repetat.
tu,
atât de întins cum ești pe cale să devii
eu,
femeia care mă scrie ,
în piept cu bărbatul depărtărilor.\"

Mai putin penultimul vers care mi se pare din punct de vedere tehnic mai slab, poezia ta (mai degraba mic poem in proza) mi-a placut. Iar daca ar fi sa exemplific as opta tot pentru versurile pe care Maria le-a citat

Cu mici(foarte mici) modificari in forma, poezia poate fi una foarte buna, in genul clasic, fireste. Eu o consider reusita> Unde cred eu ca mai poti umbla: \"Să nu mă mai...\", \"să nu mă...\" (versul 1, strofa 2), \"nebunii ori mari ambiții\", \"Și mă mai...\" versul 2, strofa 3. Am remarcat insa citeva rime frumoase si cred ca ai condei.

Incerc si eu sa intervin. E un text care se invecineaza cu poezia (parerea mea, vorba unui clasic in viata) dar inca nu mi se pare inchegat. Discursul liric sufera, asa cum sufera si partenerul, saracul care ar pupa pina a doua zi dar nu indrazneste din cauza de timiditate, probabil. Acum, eu incerc sa-l inteleg, ma pun in pielea lui, nici eu nu as fi prea hotarit sa sarut o fiinta cu pielea solzoasa sau o tigaie de teflon, as avea firesc, unele retineri. Pina aici destul de bine, parerea mea poate fi ignorata. Dar sa spui ca hormonii joaca fotbal si mai fac si \"zzduf!, zduf!\" in ruptul capului nu pot accepta. Toata lumea e de acord (si cele mai recente studii au demonstrat) ca hormonii nu joaca defel fotbal, poate doar aia degenerati genetic, manelistii. Hormonii joaca tenis, baschet si in general practica sporturi nobile alaturi de prietenele lor, enzimele. Si cum spuneam mai devreme nu fac \"zzduf!, zduf!\" nici sa-i tai cu drujba. Fac \"pleosc\", \"fleosc\", \"bleah\"...Si mai fac intr-un fel dar nu-mi mai amintesc eu acum. :)

Am citit-o cu placere. Mi-a placut in special imaginea iezilor cu gituri lungi si maiestre.

Cristi - Uite că Baconsky n-am ajuns inca sa citesc. Fug repede sa caut. Mulțam de trecere și semn.
Corina - era normal, tema se pretează la strigăt, la volum. Totuși pe undeva mai sînt și cîteva șoapte spre final. Onorat de trecere.

Cosmin, ai dreptate, poezia se face din cuvinte, iar învelitul în ele este firesc, necesar chiar. Metafora ta din comentariu îmi pare și ea unmic poem în proză.
Eugen, concluzia ta din finalul comentariului este corectă. Nu sîntem doar carne. Iar citatul este bine ales, de aici se pot construi multe, pe mine personal m-a impresionat. Și inspirat, sper.
Onorat de trecere și apreciere.

Te rog s-ți corectezi tilul. Sau titul.

Da Virgil, ai avut dreptate. Mulțumesc pentru atenționare. Eu am remarcat mulți de \"hai\", poate prea mulți.

Poezie frumoasă. Mon amour parcă e în plus, ca un țînțar pe un perete alb.

Dana, anii de care vorbești tu, pe care mulți dintre noi i-am trăit mai bine sau mai rău, și-au lăsat amprenta fără să știm. Vezi, așa cum bine spui, atunci aveam Zappa, Doors, blugi evazați, Che Guevara și alte alea. Noi, e drept, imitam ceea ce vedeam prin reviste occidentale sau la posturi TV sîrbești. Cînd americanii militau împotriva războiului (era perioada woodstock, flower-power, hippie...) Aveam și noi niște idealuri, unul era sigur: să ajungem și noi să ne bucurăm de toate astea, dacă nu aici măcar la ei, să citim toate cărțile, să vedem toate filmele. Nu știu dacă tinerii de azi și-au identificat un scop, un ideal, ceva la care să aspire în afară de o slujbă bună, mașină și țoale cool. Sau poate mă înșel, la urma urmei și astea sînt tot niște obiective greu de atins și eforturile lor sînt pe măsură.
Cristina, toate generațiile au ceva în comun anume să conteste pe cele vechi. Faptul că nu ți-ai dat seama de care generație vorbesc înseamnă că am reușit ceva prin textul meu, am găsit poate numitorul comun. Iar despre stil...E un eseu al unui coleg de-al nostru despre etapele formării unui scriitor. Ideea era ca scriitorul să fie în permanentă căutare, iar atunci cînd consideră că și-a creat un stil, cel mai bine e să-l abandoneze.
Cu stimă,
Liviu

Sorine, mi-a plăcut tată...Dar oțetul nu prea e bun, poate ăla de mere. Eu prefer zaibărul. Chestia aia cu măgarul parcă o știu de undeva, e o vorbă de duh, nu? Mi se pare puțin în plus acolo, un fel de \"burtă\".

Geta, prezența ta aici mă onorează și mă binedispune. Despre gustul pămîntului ce să spun? am mușcat de cîteva ori țărîna cînd eram copil, dar eu cred că pămîntul e undeva la mijloc, între apă și cer, îl gustăm mereu, de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama. Îl confundăm cu pîinea.

Andu, e normal să nu găsești nimic în poemul/relaterea mea pentru că în primul rînd nu este nici poem nici relatare. În al doilea rînd unanimitatea mi se pare nu numai tristă dar chiar păguboasă. Dă-mi un exemplu de scriitor care să placă tuturor și-l mănînc :) Și iar ai dreptate cînd spui că mă opresc la jumătatea distanței, eu sînt din naștere un nehotărît. Dar asta poate să fie chiar un avantaj, nu? nehotărîrea, adică.
Cu recunoștință pentru efortul tău,
Liviu
Andrei, de ce mi-a fost frică se pare că n-am scăpat în accepțiunea ta. Eu nu am încredere într-o carte care se vinde ca \"cîrnații calzi\" (vorba unui scriitor sudamerican).
Onorat de trecere.

O sugestie: în loc de \"episcopul lor\" pune altceva, de ex. \"propriul lor episcop\". În felul ăsta eviți terminarea versului în \"lor\" care nu prea face casă bună cu ultimul vers terminat în \"meu\".
Altfel, ce să spun...? partea finală mi-a plăcut mai mult, parcă e mai sinceră.
Cu stimă,
Liviu

Curge frumos, parcă respiră poezia ta. Cred că în acest sens, al curgerii textului se potrivea mai bine \"gene\" și \"piei\" adică nearticulat.

Silvia, ai dreptate cu titlul. Textul a fost scris direct în fereastră. Cred că mai inspirat era ceva de genul \"generația mea în pas de defilare\".

Mai degrabă cred că autorul vrea să ne vorbească în cîteva cuvinte despre destin:) și despre aplecările sale spre studiul propriului eu pe care oricum n-are cum să-l afle cu metodele astea chirurgicale.
Interesant.

Ela, întotdeauna există o roată și desigur, un pantof norocos. Ca și generațiile, unele mai norocoase, altele mai puțin. Eu am fost undeva la mijloc, generatia in bligi a fost inaintea mea, generatia PRO (sau mai degraba contra) după mine. Am fost sigur, ca și ceilalți în generația de sacrificiu.
Claudiu, așa e, am schimbat nițel. Dar nu cred că asta dăunează textului.
Onorat de trecere.