Liviu Nanu

Text excelent. Cred însă că forma poemului, arhitectura lui, ar putea fi îmbunătățită.

Eugen, am reținut ideea. Data viitoare pun și baia. Încă mai cred că am simțul umorului ca să suport micile \"pișcături\" epigramistice. Doar mai cochetez și eu din cînd în cînd cu genul ăsta deloc facil.
Simona, așa e...sînt 4 secvențe, aparent fără legătură între ele. Am vrut să surprind diferite aspecte ale trăirii noastre, un fel de tablouri să zicem, acte...și iubirea, așa cum ai observat, are locul ei aici. Chiar central aș zice. Onorat de trecere.

Cred că ai citit-o într-o cheie greșită. Nu e vorba de vîrstă aici. Poate ultimul vers te lămurește. Oricum, frumos catren, sînt onorat că mă bagi în seamă.

În ansamblu o poezie reușită. Cel puțin în prima jumătate a discursului. Apoi, de la \"să dobândești...\" mesajul se diluează, glonțul (fie el și de 22) și laptopul parcă nu reușesc să mai susțină efortul liric. Cred că e vorba de arhitectura textului, de așezarea în pagină. O simplă părere.

Imi pare un poem inchegat si simplu. Frumos si simplu. Am remarcat partea a doua, de la \"gandurile mele...\". Cred ca strofa respectiva ar fi putut sta si singura intr-un mic poem, are multa forta si metafora.

Citind poezia mi-am adus aminte de niste versuri personale mai vechi, \"marina\". Imi place atmosfera asta pe care ai surprins-o cu talent mai ales in primele 5 versuri. Pe urma parca se rupe ceva...pendula...steaua polara...parca nu-si au locul in peisaj. Oricum, mi-a placut.

Pina la jumatatea textului totul e ok. Pe urma am avut senzatia de ruptura, citeva propozitii izolate fara legatura. Poate asta ai urmarit, insa efectul estetic cred ca este minor.
Am remarcat: \"Lângă trup e un țărm pe care eșuăm repetat.
tu,
atât de întins cum ești pe cale să devii
eu,
femeia care mă scrie ,
în piept cu bărbatul depărtărilor.\"

Mai putin penultimul vers care mi se pare din punct de vedere tehnic mai slab, poezia ta (mai degraba mic poem in proza) mi-a placut. Iar daca ar fi sa exemplific as opta tot pentru versurile pe care Maria le-a citat

Cu mici(foarte mici) modificari in forma, poezia poate fi una foarte buna, in genul clasic, fireste. Eu o consider reusita> Unde cred eu ca mai poti umbla: \"Să nu mă mai...\", \"să nu mă...\" (versul 1, strofa 2), \"nebunii ori mari ambiții\", \"Și mă mai...\" versul 2, strofa 3. Am remarcat insa citeva rime frumoase si cred ca ai condei.

Incerc si eu sa intervin. E un text care se invecineaza cu poezia (parerea mea, vorba unui clasic in viata) dar inca nu mi se pare inchegat. Discursul liric sufera, asa cum sufera si partenerul, saracul care ar pupa pina a doua zi dar nu indrazneste din cauza de timiditate, probabil. Acum, eu incerc sa-l inteleg, ma pun in pielea lui, nici eu nu as fi prea hotarit sa sarut o fiinta cu pielea solzoasa sau o tigaie de teflon, as avea firesc, unele retineri. Pina aici destul de bine, parerea mea poate fi ignorata. Dar sa spui ca hormonii joaca fotbal si mai fac si \"zzduf!, zduf!\" in ruptul capului nu pot accepta. Toata lumea e de acord (si cele mai recente studii au demonstrat) ca hormonii nu joaca defel fotbal, poate doar aia degenerati genetic, manelistii. Hormonii joaca tenis, baschet si in general practica sporturi nobile alaturi de prietenele lor, enzimele. Si cum spuneam mai devreme nu fac \"zzduf!, zduf!\" nici sa-i tai cu drujba. Fac \"pleosc\", \"fleosc\", \"bleah\"...Si mai fac intr-un fel dar nu-mi mai amintesc eu acum. :)

Am citit-o cu placere. Mi-a placut in special imaginea iezilor cu gituri lungi si maiestre.

Cristi - Uite că Baconsky n-am ajuns inca sa citesc. Fug repede sa caut. Mulțam de trecere și semn.
Corina - era normal, tema se pretează la strigăt, la volum. Totuși pe undeva mai sînt și cîteva șoapte spre final. Onorat de trecere.

Cosmin, ai dreptate, poezia se face din cuvinte, iar învelitul în ele este firesc, necesar chiar. Metafora ta din comentariu îmi pare și ea unmic poem în proză.
Eugen, concluzia ta din finalul comentariului este corectă. Nu sîntem doar carne. Iar citatul este bine ales, de aici se pot construi multe, pe mine personal m-a impresionat. Și inspirat, sper.
Onorat de trecere și apreciere.

Te rog s-ți corectezi tilul. Sau titul.

Da Virgil, ai avut dreptate. Mulțumesc pentru atenționare. Eu am remarcat mulți de \"hai\", poate prea mulți.

Poezie frumoasă. Mon amour parcă e în plus, ca un țînțar pe un perete alb.

Dana, anii de care vorbești tu, pe care mulți dintre noi i-am trăit mai bine sau mai rău, și-au lăsat amprenta fără să știm. Vezi, așa cum bine spui, atunci aveam Zappa, Doors, blugi evazați, Che Guevara și alte alea. Noi, e drept, imitam ceea ce vedeam prin reviste occidentale sau la posturi TV sîrbești. Cînd americanii militau împotriva războiului (era perioada woodstock, flower-power, hippie...) Aveam și noi niște idealuri, unul era sigur: să ajungem și noi să ne bucurăm de toate astea, dacă nu aici măcar la ei, să citim toate cărțile, să vedem toate filmele. Nu știu dacă tinerii de azi și-au identificat un scop, un ideal, ceva la care să aspire în afară de o slujbă bună, mașină și țoale cool. Sau poate mă înșel, la urma urmei și astea sînt tot niște obiective greu de atins și eforturile lor sînt pe măsură.
Cristina, toate generațiile au ceva în comun anume să conteste pe cele vechi. Faptul că nu ți-ai dat seama de care generație vorbesc înseamnă că am reușit ceva prin textul meu, am găsit poate numitorul comun. Iar despre stil...E un eseu al unui coleg de-al nostru despre etapele formării unui scriitor. Ideea era ca scriitorul să fie în permanentă căutare, iar atunci cînd consideră că și-a creat un stil, cel mai bine e să-l abandoneze.
Cu stimă,
Liviu

Sorine, mi-a plăcut tată...Dar oțetul nu prea e bun, poate ăla de mere. Eu prefer zaibărul. Chestia aia cu măgarul parcă o știu de undeva, e o vorbă de duh, nu? Mi se pare puțin în plus acolo, un fel de \"burtă\".

Geta, prezența ta aici mă onorează și mă binedispune. Despre gustul pămîntului ce să spun? am mușcat de cîteva ori țărîna cînd eram copil, dar eu cred că pămîntul e undeva la mijloc, între apă și cer, îl gustăm mereu, de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama. Îl confundăm cu pîinea.

Andu, e normal să nu găsești nimic în poemul/relaterea mea pentru că în primul rînd nu este nici poem nici relatare. În al doilea rînd unanimitatea mi se pare nu numai tristă dar chiar păguboasă. Dă-mi un exemplu de scriitor care să placă tuturor și-l mănînc :) Și iar ai dreptate cînd spui că mă opresc la jumătatea distanței, eu sînt din naștere un nehotărît. Dar asta poate să fie chiar un avantaj, nu? nehotărîrea, adică.
Cu recunoștință pentru efortul tău,
Liviu
Andrei, de ce mi-a fost frică se pare că n-am scăpat în accepțiunea ta. Eu nu am încredere într-o carte care se vinde ca \"cîrnații calzi\" (vorba unui scriitor sudamerican).
Onorat de trecere.