pseudonarcis

o frumoasa poezie despre legatura realitate/irealitate, despre asemanare si detasare, despre ego contrastant in alter-ego - acesta este micro-textul unui pseudo narcisism liric. sa fie aici problematizat poetul? poezia insesi? universul creator de imagini? existenta esentializata intre trait si artificiu? sunt intrebari la care nu asteptam cuvintele de dupa, ci doar placerea de a le avea dintr-o astfel de poezie. bravo

Maria, onorat de trecere și semn.

Liviu, complet inutil \"un\".
=\"în mine se ceartă bărbatul, femeia și pruncul
din pleoape îmi crește al doilea
peduncul\".

Dan, ai dreptate, mulțumesc pentru sugestie.

Imi plac poemele (ca acesta) unde intalnesc asa, o curgere a cuvintelor care da citirii \"din start\" un prim nivel care de multe ori lipseste in scrierile abstracte post sau neo-moderniste. Liviu ne dovedeste inca o data ca este un maestru al deghizarii, cand il vedem intr-o visare, cand intr-o negura, strofa a doua este un exemplu edificator.
Desi spectaculoasa, totusi mie nu-mi place rima \"pruncul-peduncul\" intai pentru ca un peduncul este chiar urat (desi metafora e limede) iar in al doilea rand pentru ca forteaza la ritm (poate ar fi mers inca ceva pe versul cu pedunculul ca sa nu-l lasi asa, in 12 silabe). Plus ca ar trebui \"din pleoapa\" pentru ca pluralul nu sustine singularul din \"peduncul\".
Ma rog.. hai ca am facut operatie estetica pe pedunculul asta... :-)
Sarbatori Fericite omule mare!
Bobadil.

Andule, cu întîrziere (dar cu aceeași stimă dintotdeauna) îți răspund și-ți spun că-mi faci o mare cinste aplecîndu-te asupra modestei mele încercări lirice asupra cărei am mai intervenit nițeluș.
Mulțumesc pentru urări, care bucurie și la voi să fie!