Cu ochii închiși

Un poem bun, un poem ce surprinde, într-un mod relaxat și amuzat, contrastul dintre zgomotul reclamelor care promit orice, absolut orice și gestul simplu de a avea puterea sa ne refugiem în propriile cărți. Vrem nu vrem, reclamele devin un fundal absurd, aproape ridicol. Imi place cum vocea poemului reacționează cu un fel de zâmbet interior, fără revoltă, doar cu o oboseală blândă iar imaginea cărților cu pagini albe, pare a fi foarte firească în context: arată că avem puterea (dacă ne dorim cu adevărat) să ne creem singuri lumea, fără să ne lasam dusi de valul ofertelor. Iar ironia de la final, despre poetul Gore, final ce păstrează tonul prietenos al întregului text (final ce nu lovește, nu judecă), final doar ce arată că uneori e bine să căutăm autenticitatea în locuri simple, nu în „numele mari”. E o poezie despre liniștea pe care ți-o faci singur, într-o lume care te cheamă mereu să „suni acum”, să ,,cumperi acum" (dar pentru asta trebuie să ai vointă, fortă psihică).