Între Stahanov si Oblomov îl aleg pe Bender

Stahanov Alexei Grigorievici a fost un miner sovietic, mai precis ucrainean. El a reușit să depășească norma obișnuită de 14 tone cărbune/schimb și să scoată de șapte ori mai mult cărbune din mină, adică 102 tone. În urma acestei isprăvi, a fost declarat erou, i s-a pus mașină la scară, a fost alfabetizat și, probabil, a fost numit șef de echipă. Mai mult decît atît, numele lui a devenit adjectiv, stahanovismul fiind folosit de propaganda comunistă, dar a fost un exemplu și pentru patronii capitaliști, care puteau cere mai mult de la angajații lor, precedentul fiind creat. Ce nu știm noi, deși probabil că informația circulă prin anumite medii, este ce a făcut mai departe eroul nostru. A fost căsătorit? A avut copii, nepoți, s-a pensionat sau a intrat într-un con de umbră din care e scos din cînd în cînd pentru statistici și eseuri asupra prostiei umane sau a ipocriziei? Pentru că gestul lui mi se pare ori ipocrit și interesat, cetățeanul urmărind (cu un efort supraomenesc de o zi) să capete un alt statut social, ori de-a dreptul prostesc. Sau poate a dorit să ia exemplul lui Dumnezeu, care, după șase zile de efort pentru facerea lumii, se odihnește etern (Paul Lafargue). Despre celălalt personaj, Oblomov, întîmplător sau mai degrabă nu, tot din spațiul rus, și el devenit în timp adjectiv, dar și (de ce oare?) sindrom, putem spune că este ostracizat pe nedrept. Este, dacă vreți, tot un fel de revoluționar, dar mai degrabă semănînd cu Gandhi, prin atitudine față de societate. Un leneș cu apucături burgheze, probabil primul care a știut să speculeze binefacerile concediului medical, atît de utilizat în societatea de azi. Concediul medical este arma supremă împotriva excesului de muncă și a excesului de zel, împotriva patronului, fie el stat sau privat, care te vrea la serviciu cît mai mult timp, chiar și peste normă. Este o armă împotriva medicamentelor tot mai diabolice, născocite de minți bolnave pentru a te scoate rapid din boală și să te facă apt de efort cu randament maxim. Poate că și medicii de familie de azi ar trebui să ia exemplu de la motivarea pe care a găsit-o medicul lui Oblomov: „...îngroșare a inimii cu mărirea ventriculului stîng (Hypertrophia cordis cum dilatione ejus ventriculi sinistri), precum și o durere cronică de ficat...crizele fiind provocate de mersul zilnic la serviciu”. Drept pentru care, medicul îi prescrie „abținere de la ocupații intelectuale și de la orice activitate”. Societatea în care trăim, indiferent de organizarea politică, își dorește cît mai mulți stahanovi, indivizi devotați, care nu-și pun întrebări și care nu se sustrag de la chemarea la muncă a patronului, fie el stat sau privat. Indivizi zdraveni, fără probleme de sănătate și, de preferință, fără educație. Evident, la orice acțiune, există și o reacție, astfel că indivizi care să corespundă acestor cerințe sînt din ce în ce mai rari. Dar societatea modernă a găsit mai multe metode de a ține individul la lucru pentru creșterea productivității și a conturilor patronilor. Pauzele, fie că sînt pentru țigară, toaletă sau masă, au devenit tot mai atent monitorizate, astfel încît omul să petreacă cît mai puțin timp în afara procesului muncii. Au apărut restaurantele de tip fastfood, și mai nou, firmele de catering care îți aduc la birou prînzul (tot de tip fastfood), astfel încît să poți molfăi sandvișurile stînd la birou, în fața calculatorului, și eventual continuînd să lucrezi. Francezii și italienii și-au mai păstrat însă frumosul obicei de a-și lua pauza de masă, apoi pentru siestă, obicei care, cu sprijinul globalizării, este din ce în ce mai mult exportat, spre disperarea patronatului de pretutindeni. Între cei doi eroi, un loc aparte îl revendică personajul imaginat de Ilf și Petrov, Ostap Ibrahimovici Bender, tot un cetățean al spațiului cultural și social rusesc. „Marele maestru al combinațiilor”, așa cum se autointitula, găsea de fiecare dată o modalitate de a fenta societatea, dar, spre deosebire de ceilalți doi, are un dezvoltat simț al umorului și este un individ agreabil și sociabil. Este foarte posibil ca autorii să se fi inspirat dintr-un personaj real, pentru că, de curînd, a fost descoperit în Belarus, în regiunea Minsk, un monument funerar cu numele lui, iar anul nașterii și al morții ar corespunde perioadei în care se desfășoară acțiunea cărților. Flerul lui Ostap Bender de a depista banul public, slăbiciunile unei societăți parcă trasă la indigo cu societatea românească de azi, de a folosi în interes propriu la maximum birocrația și prostia din jurul lui, sînt calități pentru care poate fi invidiat, care fac din el un model, un haiduc în luptă cu escrocii din societate și cu statul, cel mai mare hoțoman. Finalul nici nu mai contează, Ostap Bender este un personaj atât de viu, de complex și de simpatic, încât morala este lăsată (părerea mea este că intenționat) pe planul secund și se pierde într-un zgomot de fond. De aceea Bender a devenit antologic și simpatic cititorilor, poate și pentru faptul că, fiecare în sinea lui, și-ar dori să fie liber și independent față de orice societate care încearcă să-ți controleze viața prin toate mijloacele posibile, de la hrană, pînă la contul din bancă și bunurile de consum. Personal, optez pentru acest personaj și, ca dovadă, mîine mă voi duce să-mi iau un binemeritat concediu medical. Pentru că (citez dintr-un clasic în viață) „Îmi place orice activitate dacă nu degenerează în muncă”. Asta nu înseamnă că-mi va fi ușor, inactivitatea este o treabă complicată „întotdeauna se găsesc destui care se străduiesc să te pună la muncă” așa cum spunea Oscar Wilde. Iar omenirea oricum n-a avut niciun cîștig de pe urma salahorilor.