liviu dascalu

Mie mi se pare ca ai pus poezia sa faca tumbe, sau, ca sa ma exprim eufemistic, gimnastica de performanta. Urmaresc cu \"sufletul\" la gura poezia ta prin imagine si ma mir ca nu da cu partile moi de pamant. E si asta o chestie. Aplauze.

Iar daca nu votati fiindca nu va plac parodiile, fie, spuneti de ce nu va plac. Poate ca altii vor primi ca pe o provocare raspunsul vostru, si astfel, comunicand unii cu altii, vom sta mai bine. Vom avea si voturi, atunci.
Cat despre organizare, numai bine. E drept ca eu am fost partizanul acestui sistem de votare, credeam ca va fi o adevarata batalie intre parodii bune si foarte bune. De fapt, e foarte usor sa vezi cele cateva parodii reusite din competitie.
A bon entendeur, salut!

O sa incerc sa argumentez judecata mea critica prin recurs la un exemplu clasic: \"Laus stultitiae\" al lui Erasm. Adica \"lauda prostiei\", sau a nebuniei. Stultitia inseamna ambele lucruri. Forme ale prostiei: vanitatea sub toate formele, dorinta de a poseda, setea de cuceriri a regilor, obscurantismul preotilor, avaritia omului de pe strada, dispretul fata de aproape, etc. Prostia e privita sub specie aeterni, din unghiul eternitatii, ca greseala morala, nu sub semnalmentele IQ-ului redus. E multa compasiune la Erasm, si de aceea ironia sa nu merge pana la un sarcasm anihilator. Nu e nevoie sa fii un om religios ca sa te confrunti cu fenomenul prostiei in felul in care Erasm o face. E suficient efortul de intelegere, banala empatie. Cele mai bune romane s-au scris despre prosti, nu e nevoie sa te trimit la Tolstoievski si Gogol ca sa intelegi la ce ma refer. Eu cred ca e de-a dreptul meschin sa faci colectii de asemenea prostii. Rasul tau e sec, artificial, vine dintr-o mizantropie cultivata cu obstinatie. In scrierile tale te vad obsedat de tema instrainarii, a solitudinii. Asa ca nu pot sa vad in rasul tau expresia gratuita, nemijlocita a sesizarii ridicolului. E enorm de multa metoda in gestul cu care vanezi ridicolul. Se poate face mare literatura si din exploatarea resentimentului, Celine e un scriitor iesit din comun. Dar isi pastreaza destule surse de umanitate care il salveaza, nu este consecvent in gestul sau de instrainare.
Intelege-l pe Costel, cand face o asemenea critica. Sunt multi care s-ar putea exprima ca el, necunoscandu-te decat sub aspectul colectionarului cinic de aberatii.
Poate ca vei vedea in comentariul meu o noua \"magister-ala\". Imi asum acest risc. Voi continua dialogul cu tine, sub orice forma.
PS Adineaori am numit niste repere, nu am ridicat stachete.

Neisa, da\' nu te supara, draga, de George Brasoveanu. Pe mine ma amuza in toata regula. Poate ca nu e pios sa razi de nebuni, dar e, ma rog, firesc. In Iasi era unul care se suia frecvent pe o statuie a lui Stefan cel Mare, si de acolo admonesta trecatorii care il bagau in seama.
Trebuie sa tii cont, ca dintre toti nebunii care m-au atacat, George e cel mai -sau chiar singurul- simpatic. O face, macar, cu umor, mai mult sau mai putin intentionat. Altii fac dovada unui umor cosmaresc ce imi strepezeste neuronii.
Apoi, nu sunt iesit din convalescenta. E drept ca uneori starile de beatitudine, de fericire calma, de seninatate, de care vorbeam in subsolul acestei poezii, te-ar putea duce cu gandul la asta, dar nu e adevarat. Daca m-ai urmari cu atentie pe site, ai vedea ca sunt cat se poate de in forma.

PS George, nu mai repeta ca am fost colegi la Socola, ca nu-i adevarat.

De la Rada stiu ca una din parodiile tale nu a intrat in concurs, la asta ma refer. Ar fi putut sa intre la categoria \"hors c.\".
Iti multumesc si tie pentru critica. Erau mai multe elemente din parodia mea care imi sacaiau auzul si simtul estetic. Asemenea critici au efect, aproape, catartic.
Inteleg cat e de suparator pentru tine ca-mi dau iarasi cu parerea despre concurs. Crezi ca e mai buna situatia asta, in care concursul trece aproape neobservat? Daca s-ar fi permis comentariile, s-ar fi vazut nu doar varful icebergului -aparenta indiferenta a \"alegatorilor\"- ci si partea scufundata, posibilele ratiuni estetice, posibilul boicot. De altfel, sunt unii care au incalcat cu buna stiinta regula tacerii, si nu au facut-o ca sa laude, dimpotriva. Poate ca ar fi iesit ceva mai interesant decat concursul insusi, o discutie despre ce este o epigrama buna, criterii de apreciere, etc. In subsolul acestei pagini am dat ocazia unor astfel de consideratii, si sunt foarte multumit de asta. Cred ca se acorda o importanta prea mare aspectului competitiv, in detrimentul comunicarii. In plus, eu sunt foarte sceptic in privinta \"obiectivitatii\" unei judecati, de care am vazut ca faci caz, undeva. Nu exista asa ceva. Daca oricum contextul influenteaza votul, hai atunci sa dam voie reclamelor, comentariilor, discutiilor la colt de strada (barfelor) samd. Manifestarilor hors concours, de ce nu?
Eu caut in continuare un profesor de prozodie. Cine are timp, dispozitie si vrea sa castige o dedicatie (atat am la dispozitie), sa-mi spuna.
PS Astept sa continuam discutia despre parodii dupa concurs.

Imi plac naturile tale moarte. Aici umorul e amestecat cu sarcasm, dar nu are uscaciunea sarcasmului pur. Titlul haiku-ului e frisca de pe tort (daca merge o asemenea apreciere, in context).

Am asteptat sa vina o zi in care sa fiu mai degraba prost dispus, si sa vad cum se prezinta poezia ta in aceste conditii.
Ei bine, am refacut, cu \"soricelul\", acelasi traseu.
Sunt foarte mirat. Sincer, eram destul de sceptic.

Imi aduc aminte de testul cu culori, Rorschach, sanda deme ne-ar putea spune mai multe despre asta; culorile albastru, rosu, verde, galben sunt culorile esentiale, cele care trebuie alese primele din cele opt ale testului; orice absenta a celor patru culori din preferinte semnaleaza un dezechilibru afectiv, o angoasa, o frustrare etc (stari afective negative). De aceea, spun ca imaginea ta e de un optimism incandescent. Andante. Tandretea ca stare afectiva conotata de versurile tale a fost anticipata in prima mea reactie, la vederea culorilor, apoi. Echilibru perfect intre categoriile diferite de semnificanti.
Din nou spun: capodopera. Si basta.

Pt. Ioan Dan. Nu am postat o parodie in concurs fiindca nu mi-a dat voie Rada. Am aflat titlul poeziei originale cu cateva zile inainte, e poezia propusa de ea. Eu as fi preferat \"Blesteme\" :).
Sunt de acord cu tine si cu ceilalti: textul meu nu e unitar ca ton. Poate ca stofele de mijloc nu sunt atat lirice, cat diferite ca aciditate, ceea ce constituie un neajuns.
Ma bucur sa te vad atat de deschis spre dialog. Cred ca eu sunt primul care a initiat comunicarea, totusi. Despre accidentul din pagina lui Ioanid: e mult mai probabil ca tu ai fost primul care te-ai impiedicat, si m-ai antrenat si pe mine, in cadere. Sper sa fie ultimul caz de acest fel.

Viorel, bine ai revenit in pagina mea. Nu te barfeam, fiindca ce spun eu aici oricum se aude cam peste tot (era mai greu pe la nivelul 90); de altfel, nu am facut altceva decat sa reiau o formulare dintr-un comentariu la epigrama ta. Dar astea sunt fleacuri. Eu iti multumesc pentru ideea de a-mi recita cu voce tare poeziile cu forma fixa, spre a gasi problemele de ritm.
\"tremur\" e o licenta si atat (ma chinuiam cu numarul silabelor, dar tot degeaba)
Cat despre tonul taios al comentariului meu de deschidere la catrenul tau... sa o iau altfel. Mi-ai creat asteptari foarte mari dupa ce ti-am citit \"scrisorile\", proze scurte de un umor foarte bun, si de un nivel artistic foarte mare. Inainte de perioada ta epigramistica am depus si o cerere de ... literatura marca Ioanid, pe care Calimero a binevoit sa o contrasemneze; ma refeream chiar la acele proze. Nu scrii epigrame pe gustul meu, si cred ca o sa ma resemnez cu gandul ca nu accepti un feed-back din partea mea. Nu sunt un \"purist\" estetic, acele proze pe care ti le laud nu au nimic de a face cu \"puritatea\". Problema e ca recursul la \"tusele groase\" mie imi semnaleaza o pana de inspiratie; in noroiul gras al acestui umor facil germineaza mai usor ideile epigramistice. Sunt si exceptii, \"Basescu la Marasesti\", am mai spus-o, are forta de impact, dar mai degraba datorita fortei de sugestie generata de intertextualitatea cu patriotardismul sforaitor cu care ni se prezinta anumite momente istorice. Oricum, ar fi trebuit sa-mi apreciezi, la momentul potrivit, obiectivitatea, care m-a facut sa-ti votez o epigrama chiar in timp ce aveam aerul ca te \"desfiintez\".
Iti mai spun o data, sunt nevoit sa fiu laconic, in conditiile in care scriu in acest spatiu, si uneori apar efecte neintentionate in propria scriitura (efectul \"magisteral\").
In continuare, sunt deschis spre dialog. Sper ca nu te deranjeaza ca iti raspund pe larg in pagina mea.
Pentru o mai buna comunicare, am putea folosi si y.m. (identitatea mea e liviudascalu1977).

Radu Herinean, unele dintre parodiile din concurs sunt o amenintare pentru ele insele, nu comentez mai mult. O voi face doar la momentul potrivit, din respect pentru efortul Radei (si nu cel, indoielnic, al unor autori).
Nu am prins ideea jocului tau de cuvinte, dar nu m-am suparat deloc. Insa nu sunt de acord sa fiu luat cu \"dascale\".

Sa ne auzim numai de bine

prin tarate cautand cu ratul,
pana la ochi innecat,
cel caruia ii spuneam \"uratul\"
a gasit doar un ... calcat.

nu-i trebuia talent cu carul
ca sa-l bata pe Callist
trebuia tamaiat cantarul:
mai lipsea doar Teoctist

Viorele, cred ca memoria mi-a jucat o festa, si i-am atribuit Epigramistului o regula pe care s-ar putea sa o fi visat. Eu rimez fara probleme asa cum o faci si tu, dar regula pe care am visat-o, la modul cosmaresc, este: de exemplu, \"pat\" rimeaza cu \"constipat\", adica rimeaza ultima silaba, nu ultimele sunete; cu \"cosmar\" rimeaza nu \"magar\", ci \"crasmar\".


Observ ca unul dintre noi viseaza, ca vrabiuta, la malaiul domnului Herinean, la stelele de odinioara. La o prostitutio, scuzati, la o restitutio in integrum. Intre timp, isi doreste si rangul de epigramist; cred ca i se potriveste, exclusiv, cel, modest, de zeflemist de doua parale.

E bine ca ai facut diferenta dintre epigrama si catren, voi sti de acum inainte ca sunt categorii distincte. In felul acesta ai raspuns unei jumatati de critica. Poate ca o sa-mi oferi un raspuns mai putin colorat si in privinta celeilalte jumatati. Cu totii invatam, eu, cel putin, accept oricand lectiile din partea celor care se pricep.
Cat despre \"aerul suficient si atoatestiutor cu care le judec pe toate\", as vrea sa te vad la lucru, de cate ori ma prinzi in ipostaza asta, cu critica la critica (si eu, ca si altii, am nevoie de un feed-back). Altadata am citit foarte bune critici de-ale tale. Mai nou, raspunzi cu epigrame taioase, la care nici macar nu zambesc, la orice critica pe care ti-o fac. Eu vad in asta o manifestare de trufie (oare o sa \"constati\" din nou ca sunt lipsit de umor?).

Unii cred ca ma iau in serios cand fac pe criticul si considera necesar sa-mi aplice corectii aspre. Ma refer la Ioanid, care, in loc sa incerce sa dialogheze, face, de cate ori are ocazia, epigrame la care eu cred ca se amuza doar el, despre... Magister. Pentru toti cei care ma citesc: \"magister\" este doar traducerea in latina a numelui meu. Nu imi asum deloc pozitia de magistru, si nu cred ca am un aer magistral, atunci cand critic. Sunt doar laconic si hotarat (dar maleabil).

Calimero, exact de genul asta de critica am nevoie. Acest site e un atelier, cei mici si fara alte scoli au posibilitatea sa invete de la altii. Cred ca ar fi util sa scoti un editorial despre ritm, rima, calitatile unei bune poezii cu forma fixa, ale unei parodii, ale unei epigrame. Sa ne spui ce cu ce rimeaza, de exemplu (silaba la silaba, sau ultimele sunete; daca in epigrama exista vreo regula suplimentara, fata de celelalte genuri, in privinta rimei). Poti sa o faci si in subsolul acestui text, daca nu sunt multe de spus.
Te provoc pe tine la dialog fiindca te simt cel mai dispus, si iti multumesc inca o data pentru comentariu.

Totusi, combinatia bere/vin are rostul ei (stii refrenul cu placere/chin). Iar in strofele doi si trei nu sunt parodic, nu ingros trasaturile, ci mai degraba ironic. De exemplu, \"Doamna\", prin contrast, in raport cu tineretea poetului, este o roza oarecum trecuta, intrucat din trupul ei \"cad, rar, petale\". In rest, e vorba de un decor romantic pe care il aranjez neglijent, cu aerul ca nu ma supara sunetul de carton pe care il scoate cand il ating. Ma autocomentez iarasi, aici, intrucat nu ma cred Poetul posedat de har, care nu e decat un medium pentu Muze, ci ucenicul care isi da cu parerea de ce a dat asa cu bidineaua si nu altfel.

In ziua in care am \"citit\" aceasta poezie vizuala, eram intr-unul din rarele mele momente de seninatate, poate chiar fericire. Cu acesti ochelari ai vrajitorului din Oz am vazut lucruri minunate, aici. De regula, port ochelari cu lentile heliomatice, si vad totul in gri.
Asa ca, Brasoveanule, iti doresc numai bine, si intalnire grabnica de tot cu Vrajitorul din Oz.

1. Cantare Radei
2. 27
3. Sunt vested, Doamna
4. Pielea mea de tigru
5. S-o crezi tu!

In nici un caz nu vreau sa mi se interpreteze gestul de a posta aceasta parodie ca o concurenta neloiala facuta concursului. Mi se pare firesc, totusi, ca in jurul oricarui festival (in acest caz, de parodie) care se respecta, sa circule si piese in categoria hors concours.
Ii astept si pe Jupp si pe Calimero sa vina cu parodiile lor.

Textele tale despre poezia vizuala sunt, de departe, cele mai consistente, din cele publicate pe site. Vor fi de un real folos celor pe care ii intereseaza fenomenul. Eu le tin la pastrare pana cand voi gasi timp de explorari.

Am citit si poezia, fara imagine e foarte saraca. E o dovada ca poezia vizuala este, pana la urma, un alt gen de arta.

As avea de facut o erata, pt. comentariul anterior, dar sper ca mi s-a trecut cu vederea greseala. Greselile din subsol nu sunt importante, exista circumstante atenuante pentru ele. Problema e cand ele apar in textele de referinta, fiindca sunt in stare sa stinga o emotie.

Am evitat sa te amarasc iar cu comentarii negative. De fapt, nu am multe idei de adus atunci cand ratezi o poezie vizuala, le stii deja, cred.

De data asta e o realizare superba. Am mutat incet \"soricelul\" in josul imaginii, dez-valuind-o, lent, protejandu-i superba, stralucitoarea-i nuditate.

Un timp am refuzat sa citesc cuvintele, temandu-ma de ele. Sunt insa aduse de necesitate, aici.

Ai reusit sa armonizezi verdele si albastrul, care erau atat de stridente, impreuna, in alt context. Le-ai dat nuanta cea mai potrivita, si a contribuit, la efectul general, si celelalte culori introduse.

Capodopera. Scurt. Depaseste preferata mea de pana acum, \"solfegiu mic\" (a propos, florile care au crescut pe acel sol nu erau chiar asa de urate!).

In raport cu propriile poeme, reclam statutul unui oarecare cititor. Nu am intentionat niciodata o anumita metafora, astfel incat atunci cand ii dau un sens o fac cu aceeasi marja de hazard cu care o fac si ceilalti.
Am si avantajul distantarii in timp, intrucat sunt poeme foarte vechi. Asupra celor noi nu voi putea face acelasi lucru, cred.

De data asta te contrazic, Geta Adam, cand spui ca in aceste haiku-uri \"totul e in miscare\". Dimpotriva, exprima un cult al imobilitatii.
In primul haiku e vorba de regasirea linistii caminului. Te intalnesti cu tine insuti ca si cum nimic nu s-a schimbat. Stare proiectata, cu o (auto)ironie blanda, asupra...cosmosului (\"luna e parcata/ in fata ferestrei\").
Cioranismul din al doilea haiku exprima o uimire in fata ... voi spune cuvinte sforaitoare: trecerii ineluctabile a timpului, ca si cum jocul ar continua; dupa Cioran, totul a fost deja jucat/vazut/scris, nu-i asa? Imobilitatea e, din nou, preferabila miscarii.
\"Lanturile de sticla ale zilei\" sunt cele care te impiedica sa iesi din \"labirintul\" unei clipe; totul in cheia derizoriul, intrucat \"labirintul\" e asociat cu desenul labirintin al urechii, iar lanturile au taria sticlei; oprelistea, limita, e derizorie, actiunea care tinde sa depaseasca limita, in consecinta, e si ea derizorie. Din nou, votul apartine imobilitatii.
\"ploaie de vara\", sigur, totul e schimbare in acest dans al elementelor. Dar comentariul meu e sceptic: \"retorica scurta din/ chipul mastii, doar\".
Caderea fulgilor, aceasta noua ipostaza a schimbarii, e asociata cu decaderea.
Batranii citind \"doar umbrele aruncate de vant\" sunt imobili ca niste statui, astfel incat si miscarea insignifianta a unor umbre de pe pagini e observabila, prin contrast. Citind umbrele isi anticipeaza, poate, moartea, cu un sentiment senin de impacare. E gresit spus, \"anticipeaza\". In indiferenta lor, ei sunt dincolo de aceasta schimbare. Seninatate divina, daca nu e prea mult spus.