Stăpânul și Mârțoaga

A fost odată un Stăpân, cu o anumită experiență a înțelegerii vieții, în complexitatea ei. Cu gusturi rafinate, disponibil afectiv, jovialitatea sa reprezenta un punct de atracție pentru orice Mârțoagă. Cu o intuitie naturală, Mârțoaga reuși să-și recunoască de fiecare dată imaginea perfidă, în oglindă. Găsindu-și Stăpânul, deveni totuși nemulțumită căci, acesta nu fu întrutotul după pofta inimii sale, oricine reușind să-i surprindă slăbiciunile, când după vorbele aruncate ca din copită, când după îmbrățișările pline de agresivitate. Cu repeziciune își bifurcă limba, efect colateral al frustrărilor acumulate, tradându-și angoasa prin tonul adresabilității de iapă vulgară: - Ni-ha, ni-ha, vrei tu să-mi fii Stăpân? Da, tu, tu, ni-ha!, rânji arătând către noul Stăpân, poate totuși o va alege. Demonstrând o maximă rezistență la stres doar o Mârțoagă ca ea ar fi putut să-și lepede în câteva rânduri pielea de iapă, cu sânge rece câștigând compasiunea oricui, cu experiență, ca toate cele din tagma mult prea-înțeleptelor mârțoage din rasa-i. Stăpânul, privind către dânsa cum trăgea de zor la jugul infamiei și cum lăsa în urma-i rotocoale de fum la cafeluța-i cam amară, i se adresă: - Am io ce am cu păpădiile care au formă de parașută, de-ți seamănă, Marțoago! Să-ți spui drept, îmi vine să-ț’ trag o batai’… O să-ți trag tari pisti bot, mă-nțăleji, bre, cu hățurile! Și-ai să te zvârcolești ca tăti mârțoagele, că tăti-s închedicate, c-așa li-i natura… Alta mai bună decât tine n-am putut găsi în târg!?!, rosti cu amărăciune. Apoi continuă: - Zici tu că urăști harmăsarii, dar îți atrag atenția: fă, dacă te prind că umbli prin târg cu strâmbe, dacă te prind că ești perversă sau clevetitoare pe Net, kanci fâneață sau cafeu! Tu să fii o iapă de casă, să nu umbli cragna, că te fak imediat, te dezosez, bre! Ai hânțăles? Mârțoaga zâmbi curvăsărește și spuse: - Și cu s.e.x.-ul cum rămâne? Bre, încă n-ai văzut dansul mârțoagei, bre! Hașea ho să mă hondulez io pi\' tine... Ni-ha, ni-ha, ni-ha! De p’in padocul tău să dai afarî tăt, că acuș încep să-mi hondulez copitili. Dap, ham zâs să dai tăt afarî, tăt-tăt, că-mi pui chielea la bătai’ acuș. Când dau io din burice, niminia nu rezistă! Dar te avertizez: bre, ai grijă, îs geloasă și fac spumie di nervi, mușc al naibii de rău și-s veninoasă dacă cineva mă calcă pi copite. Nu te-am convins hîncă?? - Pe mine să mă convingi, tu, o iapă? Până când nu văz eu cu hochii mei, nu cred nika-nika! Mă vrăjăști, ca să ti iau acasă di tăt-tăt, știu io cum sunt toate mârțoagele ca tini. Stai și hașteptă și ti perpelește și tu! Dap, poți să-ți pui hochelarii, bre, Marțoago, poate harăți mai bini! - Di cari, bre, hochelari di hăia di soare? - Nu, bre, di hăia di iapă. N-ai zis, fă, că ești misandră? Puneți și tu hochelarii hăia di iapă și fă de-ăla virtual, urlă la lună, da’ numa\' în șoaptă, că numai noaptea se practică. Pe mine nu mă interesezi! Faci ce vrei tu, dar să nu te văd eu, hai hântăles? Mârțoaga contracară: - Stăpâne, iești rău cu betili ‘ncopitate....Tu chiar crezi că există mârțoagă să poată trăi far’ di harmăsar? Dap, eu vreu să-ț’ simțăsc hinima cum bate, bre, vârful hinimii tali!?! Par și eu, așa, mai neinteresată de sex, dar dacă îmi trimite un harmăsar mesaj sau dacă mă bagă în seamă, imediat strig: ni-ha, ni-ha, ni-ha!, urlu în gura mare prin bloage, să vadă lumea că sunt curtată. Mai precis, eu ashe’ mi-aș dori, să hiu cu tini. Io hasta mi-am dorit dintotdeauna, să hiu iubită di tini și să știe lumea toat’, că io ham numa\' sâmtzâri fine. No, mi te dai tu, Stăpâne? Și hîncă ceva: eu sunt o posesivă și nu cred că reziști tu far’ di mine! Hai să fașim o probă. După haia mai vorghim noi, numai să simț iubirea ta pen’ mine, că este reală. Sper să-ț’ placă joaca, bre! Stăpânul, cu o vădită grijă pentru Mârțoaga nou-achiziționată, i se adresă imperativ: - Fă, mârțoagă, dacă doar asta e, dacă nu fași figuri cu mine, o să ne hânțelejim bine. Te sfătuiesc să nu te riști totuși, că provoc dependență! Să nu cumva să te hîndrăgostești de mine, că naiba te ia! Uite, ia laptopul ăsta d’a-‘ci, cât timp eu plec la serviciu. Dar să nu-l deschizi! Până vin, să faci curățenie, de mâncare, să speli... Și să mă aștepți cu masa pusă, hai hânțăles? Că de nu, n-ai să vezi ceferticatu’! Mârțoaga, bucuroasă nevoie-mare, nihăi: -Dap, stăpâne, ni-ha, ni-ha, ni-ha!, pe probatelea! Punem de-o probă și-ț’ harăt io cât de vrednică sunt! Stăpâne, tremor di emoții din toate copitili, că mi-ai dat șansa vieții mele. Voi face cum zici tu! Numai cum vrei tu! Promit să port întotdeauna doar hochelarii di iapă! Și cum rămase Mârțoaga singură, fuga pe internet și, cu primul harmăsar, fuji în lume cu tăt cu hochelarii di iapă, ‘n rasa ei de Mârțoagă...