Poezie
Joc mut
1 min lectură·
Mediu
Cuibărind secunda în umbra privirii
doar pasărea timpului își întinde aripile roșii
ghearele se înfig până în sângele noii cetăți cucerite
animată de propriul vis se lasă pătrunsă
în trunchiul de carne al rațiunii
cețurile ignoranței se desprind și cad cireșele de mai
din pomul cunoștinței revarsandu-se binele
acum poți respira banalitatea
tocmai începe să se piardă efectul anesteziei urâtului
un artificiu care-ți oferă perspectiva câtorva trăsături
gură de femeie în preajma căreia ți-ai fi consumat timpul
până să te retragi în indeterminarea unui altfel de anonimat
același de dinainte de a te cunoaște
singur scrijelind decența cu încordare
inscripție mută a numelui
fixat undeva pe o platoșă de granit
doar tu nu știi să privești buzele ce-ți vorbesc
despre proiecția vertiginoasă a cuvântului transparent
sau să vezi ce se întâmplă dincolo de sensul logic
unde mai există posibilitatea
ca timpul primordial să se rostogolească
ghem de emoții
prelungindu-și cu intensitate trăirile
săgeată vibrând cu farmecul și siguranța
noului joc oferit...
(22 mai 2012)
002.023
0