Trec anii pe la geamuri, cu suspine,
Unde eşti tu care îți zici părinte?
Că şapte am făcut, dar nu crescuti cu tine
Şi anul trece, anul vine .
Un vifor pribegit imi bate gândul,
Iar un oftat
Dacă de mâine ai presăra
Furie în urma paşilor mei
N-aş asculta, n-aş mai vedea
Ecoul iubirii prin văi
Răsunând aievea.
Şi n-ai mai ştii nici ce-i apusul
Din ochii mei prin ochii tăi
Pe o hârtie-n grabă
Îți las cuvinte cheie,
Ce se descifră numai
Prin vise și speranță
La gândurile mele.
Îți scriu cu disperare
Pe frunze de măcin,
Un vânt prielnic parcă
Să le adune ar
Nu te condamn
de frica suferință,
Cum c-ai iubit mai mult,
pe unul dintre noi
Și c-ai uitat pesemne,
de a mea ființă
Și naștere ne-ai dat
la amândoi la fel.
Nu te
Mai rămâi în umbre noaptea,
Chipul șubred să-ți privesc,
Cum privește râul marea
Și văzduhul câmpuri verzi.
Mai rămâi în raza soare,
Doar cu-n deget să te-ating
Și prin codruri cu
Mă-nghesui în sicriu purtat de evantaie
Prin lanuri de porumb , tarlale de măcin ,
Cu mâna părul îl trec printre șuvoaie
A lacrimilor tale cum din adâncuri vin.
Se leagănă văzduhul și mierla
Între porți sunt prinsă , sufletul mi-e rece,
Aripa se-ndoaie, limba-i ca un clește,
Visul de departe șade-n stânga mea
Clopotul se bate , crucea-i ca o stea.
Vântul mă apleacă , gândurile-s
Din falnica beției te ridici
Și ca un nor plutești în neștiire,
Drumul spre casă nu ți-l amintești
Și-aștepți tăcut cu visele-n privire
În gând , ai vuietul de plop
Cum soarele-ți zâmbea
Tu care înflorești mereu în luna Mai,
Cireș , copac al dulcii tinereți,
Ce-odinioară la pieptul mă chemai
Te-mbraci de flori cu mine prin livezi.
Of! tu care vegheai copilăria mea,
Pe crengi
LV