Poezii

În spațiul ce-mi rămâne dintre oftică și povară, în timpul ce-am pierdut și cel al apei de la moară, mă chinuiesc cu gândul și cu pasul pentru a nu știu câta oară. Nu-mi spuneți și nu-mi

\"Gira, gira, non ti ferma\" cine stie ritmul pizzicatei te cunoaste, demon ce traiesti in inima focului si in para dragostei. \"Gira, gira, non ti ferma\" te cunosc nebunii si femeile

Amintirea ta--un univers de durere Tăcerea mea--poticnire de destin. Astăzi nu mai vreau, nu mai aștept, Nu mai pretind bucata mea de cer S-o înfășor în bucata mea de viață. Îți las

Ce mi-au cerut anii si nu le-am dat, ce lungi prelungiri de inconstient am retezat cu luciditatea apelor constientului? Lumini de nemurire ar putea zambi de dincolo de aura Marele Sihastru in

Vezi, anii ne-au inrait prea tare, inimile ne-au intrat in zodia mortii, oaspeti nepoftiti ne suntem noua insine; tu cu tine, eu cu mine, ceilalti cu ei insisi, fiecare in parte cu un os de

La sufletul acestei cascade ne asezam ca ingeri de piatra, asteptand sa ne pogoare aripile dinspre valurile alunecoase asemeni spinarilor de delfini. Sa ne iubim aici, in verticalitate de

E toamna pana sub calcaie, e ultimul menaj de vreme; in linistea cu ceata de tamaie cad frunze ruginite prea devreme. Se arcuiesc in zborul necesar puhoi de pasari intrupate-n aripi si

E anotimpul cand ne privim in ochi si ne imbogatim cu inca o imbratisare de adio. Eu-chiar si aici- voi ramane a ta, Tu-acolo-nu stiu de nu-mi vei trada noptile, si diminetile, si

am intors inca o fila; dincolo de marea iubire scrisa acolo, viermii vor ingurgita mereu solipsismele celor parasiti. cafea, tigari si privirea ta- in fiecare zi ma adapam din ele; te

Ma dezbrac in cerul tau ca o floare-n nemurire, cad petale si ma scutur si de ultimul meu zeu. Cand la umbr-acestei clipe, eu ma lepad chiar pe mine, tare-as vrea sa ma renasti si

Eram intr-o stea, noi doi, desfigurati de chipul pamantean al cerului... Invatam alta perspectiva dimensionala; ochii tai puteau fi o planeta, piciorul meu un meteorit, totul putea fi

Pe la colturi, prin taverne, ploaia curge, vantul cerne fulgi de putregai...si geme vinu-n damingene. Un oracol striga-n munte, de durere cresc carunte frunzele si flori de mac si

Rosteste-ma iar si iar cu fiecare sarut, plamadeste-ma tot altfel cu fiecare imbratisare si reaseaza-mi fiinta cu fiecare gand; ma cheama Eva si-mi place sa ma renasti la

Se desprind din nepasarea soarelui plapand de toamna zboruri lungi de vrabii sure cochetand cu departarea. Suduie pe strazi o doamna, vantul prinde sa le-njure, greierii racnesc in

Este scrum ce-mi sorbi din vine, este dor de dor ce tine trupu-ncatusat de tine, serpi incolaciti de mine... Este foc ce arde-n suflet, in carare,-n al tau umblet. Este

doi sori se incalzeau in pulberea caii lactee; muzica sferelor risipite in nemasurat cauta masura inceputurilor... si se nastea incet o planeta pe nota sol si alta pe do... si

Stii de ce traiesc eu pentru tine? pentru ca mai sunt munti si ape de trecut pana la tine, si curcubee din culori ale departarii de privit impreuna, si suspine ale marilor si

Limbile de foc isi ard nemurirea undeva la portile portului, nimeni n-a avut curajul sa le incerce suferinta, sau daca au incercat-o, ea s-a inecat in valuri fara speranta

Sa nu vorbim despre noi, dinspre rasarit se vor naste balauri si infometati vor sfasia Calea Lactee; sa nu vorbim despre noi, la margine de drumuri se desteapta zorile si or