Poezie
ce mărime la încălțăminte poartă?
despre mereu pierduta...
1 min lectură·
Mediu
ce mărime la încălțăminte poartă?
dragostea, ce-i cu dragostea mea, Doamne
de unde vine și unde pleacă, cum arată și ce mărime
la încălțăminte poartă?
o! cât iubesc, dar pe cine oare?
de fiecare dată când încerc să mă
apropii de vre-un chip, în speranța că-i \"marele... \"
mă lovesc ca de-un perete, zgândărându-mi
rănile vechi, deschizându-mi și altele noi,
dar ce rost au toate?
de-ar avea iubirea mea un contur --
măcar degete sau măcar cuvinte
le-aș împleti cu dor în formă de 8,
i-aș coace în cuptorul \"Orașului vechi\"
apoi, copiilor săraci le-aș împărți
și mame, și tați, și clipe duioase.
n-am nimic, Doamne,
nici liniște și nici un pat pe care
mi-aș putea legăna umilul meu
trup îmbătrânit de lungă așteptare
sunt pribeag și speranța mi-o port
din oraș în oraș
din cuvânt în cuvânt
și din ploaie în ploaie.
știu că pas cu pas mă apropii
de numele..., ah! iar îmi scapă...
simt adierile lui molcome
peste încheieturile oaselor,
peste nodurile genunchilor mei sălbăticiți
care mă rod îngrozitor de-atâta singurătate.
de ce (te) râvnesc mereu, dragoste?
(P.S. Lasă-mi măcar papucii tăi în prag
de treci cumva în clipa când lipsesc de-acasă.)
003.050
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liliana Armasu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 195
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Liliana Armasu. “ce mărime la încălțăminte poartă?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-armasu/poezie/228426/ce-marime-la-incaltaminte-poartaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
