Poezie

Micile noastre morti

poem

1 min lectură·29 aprilie 2005

Mediu

Obișnuim, răstimp de milenii

să plecăm dintr-un oraș în altul

ca dintr-o stare în alta pe parcursul unei zile.

În valize mari cât noi

ne pregătim necesarul

pentru călătoriile în micile par(ad)isuri-

micile noastre morți.

Peste o zi - două - trei ni se deschide:

lumile noi pe care le întâlnim

la început mai stranii, dar numai la început,

găsim apoi în ele personaje cunoscute din lumea

din care am venit și observăm

că încetul cu încetul se regăsesc

oamenii, anotimpurile, iubirile...

Când ne e trist (tristețea e necesară

și o purtăm cu noi mereu și oriunde)

scriem răvașe, formăm numere de telefon

din memorie și suntem siguri

că la celălalt capăt cineva există

și va răspunde lungilor noastre chemări.

Știm că va veni o zi când vom pune punct

și existenței noastre aici - în acest oraș gotic

cu străzi înguste, cu doi ochi \"catedralici\"

care din când în când se mai dușmăneau între ei,

cu profesori care vorbeau singuri prin biblioteci

cu poeme ce-și duceau autorii de mână

la întâlnirile cu cititorii.

Departe fiind, vom bombarda cu litere,

cu sunete-energii locurile care

ne-au locuit odată,

convinși că marile plecări ne așteaptă.

002.770

Liliana Armasu. “Micile noastre morti.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-armasu/poezie/118900/micile-noastre-morti

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.