Poezie
Te iubesc...
1 min lectură·
Mediu
Te iubesc ca pe un înger răsărit din praf de stele
Ce învăluie în taină adîncul inimii mele
Te iubesc ca pe o șoaptă picurată printre pleoape
Ce-mi sărută dulce tîmpla, ca un susur lin de ape
Te iubesc ca pe-o vioară ce mă-ncîntă în amurg
Cu acorduri lungi, celeste, ca un har de Demiurg
Te iubesc ca pe-o speranță - cînd totul s-a năruit,
Cînd nimic nu mai e sigur, cînd ești trist și părăsit
Te iubesc ca pe un soare ce-mi trimite în neștire
Calde raze nesfîrșite, aurii de fericire
Te iubesc cum iubesc luna în nopțile pline de-amor
Oglindindu-se în ochii - ochii tăi care mă dor...
Te iubesc, ființă care m-ai răpit din Univers,
Care m-ai purtat, prin gînduri, pe-al inimii tale vers...
013.427
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lidia Ostahie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Lidia Ostahie. “Te iubesc....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lidia-ostahie/poezie/228369/te-iubescComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
!!!Excelent.N-am cuvinte.Ai scris foarte bine, atingand toate laturile frumoase ale acestui sentiment.Sa iubesti si sa fii iubita!Tine-o tot asa.Felicitari inca o data.
0
