Lia Miruna Dumitrache

So there we were, in hell. Burning programme’s nine to four – the perpetual thing is bogus cause there’s too many of us and they have to have shifts and besides they gotta cool the place down at

Uneori ma privesc oameni Si eu îi privesc cum ma privesc Si le-as spune ceva Altceva, Decât buna ziua Dar nu gasesc. “Buna ziua.” “Buna ziua, fetito!” Au raspuns Si-i privesc cum nu ma mai

Ti-ai semnat numele Pe fiecare din suvitele mele (De par si de gand) Pe frunte, pe pleoape, Pe buze Pe fiecare spirala Sau bucla A amprentelor mele Cu cerneala Invizibila de prea mult tu A

Si ti-am scris Despre cum devenim straini Si ti-am plecat, prin cuvinte Din inimi si “eu”-uri Si ti-am intors, cu mandrie Prin hartie Si litere Spatele, si ne-iubirea, toata. Dar azi,

Si cerul e acelasi… Norii mei de tristete n-au culoare sau consistenta… Si cerul e acelasi, Fara unduiri cazande De lacrimi… Si cerul e acelasi, Chiar daca eu nu mai sunt… Ploua cu

Miezul meu arde din zile un foc, Si-l atata cu amintiri, Si dispar din mine poezii si priviri Pierdute-n vapaia inflacaratului joc. Miezul meu arde din zile un foc, Cenusa punand-o

Copil mare, Nu te mai juca atat cu sufletul meu. Potoleste-te(potoleste-ma), Si pune-l la locul lui. E prea frig pentru ca el sa bantuie pe-afara. Uite, deja s-a umflat si e rosu si

In loc de soare mie-mi răsare un „mă întreb”. Și mi-e dor să-l apun Sau să-mi precupețesc o lună rotundă și destul de mare ca să-mi pun la cale o eclipsă lungă cât o viață (la

Incerc inutil sa va povestesc tacerea. Poate ar fi mai usor sa-i fac o reverenta Sa ma solidarizez cu ea, ascultand Intocmai ca si ea, cu prea multe de zis Hotarand totusi sa le tac, in loc sa le

Pe cerul învolburat Ca o cupa de mare Spumegânda Vedeam cum se-apropie Cu pasi de nori umbrosi Peste fibrele înca verzi Ale copacilor Frigul.

Izbitoare Ma taie in doua, o suta, o mie, un an de cioburi vara. (instinctiv si mecanic, ma straduiesc sa-mi para si-mi pare: bine. oare?) Cotropitoare, cicalitoare, iscoditoare… Iau pastile de

Troleibuzele înotau ca balenele prin aerul dens și scolar din jurul liceului, și noi număram șuvițele de aer care ne legau, invizibil și indivizibil plămânii, zgâriind tavanul cu miile

Am, inca, samburi de tine Adanc, saditi in inima. Am, inca, sangele ce-a fost La departare doar de-o pielita De tine, inundandu-mi mana. Am, inca, atat \"tu\" in mine...

Cântam ca un greiere Speriat, batut de vânturi La marginea cerului Galbui, al ierbii uscate. Si deodata am tacut. Prin lumina galbena De toamna rosie În frunze si simtiri Mi-am croit

Mi-ai lasat pe obraji Si in ochi Pulberi fine Ca de polenuri culese Cu sarg... Mana dreapta Tremura inca De greutatea ta Fara fiinta. In par, Sclipiri de zambete... Iar despre

Azi, am vazut luna Pe o bucatica de piele. Soarele, transpirând caldura De pe un petec de iarba. Lumina stralucind rece Din noapte, Si inima-mi batând Din afara.

Ma simt calatorinda Printr-o lume Ce n-as numi-o „A mea” nicicand. Soare strain Imbracat in umbra Imi apune gand Dupa gand Si ma goneste Din case si „eu”-uri Si ma face Nomada.

Furtuna era atat de napraznica Incat pana si picaturile de ploaie cautau adapost in pamant.

Tacerea Face aerul Sa zbarnaie, Atat de dureros De tare, Si-atat de alb. Si doar din cand in cand Pagini de carte Pagini de vreme Si pagini de gand Incep sa falfaie, pe rand Si prind iar

E-o anume nepasare Ce-mi lipseste acum Printre rafalele pizmasei—si indiferentei— Nepasari…

Auzeam Ploile cum incercau Sa infranga gravitatia Sa cada in sus Sa alunece in nori, Nu din nori Sa cada din pamant, Nu in pamant Sa se afunde in cerul setos Fara sa se inece in praf Si sa

Pescărușii Îmi zboară peste creștet Și privindu-le Burțile calde și albe Mă întreb cât cer, Cât nimic albastru sățios Or fi înghițit În zborul lor, Și dacă nu li s-o fi rătăcit În gustarea

ma intreb de ce nu poate fi infinit si numarul de oameni, de suvite de aer incarcat cu secrete de dinauntrul plamanilor umani ca sa pot sa visez cum ar fi ca-n fiecare zi la infinit sa fiu

You’ve left rains of dust on my cheeks On my eyelids and eyes Though it’s been enough weeks And I vowed not to cry. My right arm seems to tremble Because of a weight that is no more And I’m