Mediu
un soare ros rapus de-a lui traire
arunca-n van sageti cu varfuri rupte
e semnul de pe urma si ultima zvacnire
deplang a lui soarta razlete chipuri supte
un cor de pasari negre cu sufletele roase
agita aripi rare pe cerul ca un rug
o inima firava strapunsa de angoase
taraste o faptura ca bourii la jug
kitch-uri umane purtand cu greu o cruce
de-un alb pueril sau negrul cel etern
orbecaie cu teama care-ncotro s-apuce
asteapta smieriti izbavirea sau poate blestemul patern
vantul e mort, n-are cin\' sa-l trezeasca
apa e roca, piatra e praf si tamaie
surle de-arama zbuciuma bolta cereasca
averse de ingeri, la ceruri suflete suie
atent, un regizor albit priveste cu-n ochi de maestru
trairea-i sublima , actorii , ce-i drept, cabotini
spectacol grotesc si-un fundal neterestru
sfarsesc sistematic, si tipete, surle, lumini.
002454
0