Familia VI

EXT. TERASA FAMILIEI IMBRUS – NOAPTE Doamna Elena stă gânditoare privind undeva departe printre stele. E îmbrăcată doar cu un halat subțire de satin alb. De undeva din spate se aud niște pantofi bărbătești apropiindu-se cadențat. Ea nu reacționează. Un bărbat ce cel mult 35 de ani intră în cadru îmbrăcat în costum de majordom. Are în mână un alt halat, mai gros. MAJORDOMUL: Poftim doamnă, nopțile sunt încă reci. ELENA: Mulțumesc, Bogdane. Nu mi-e..., nu mi-e frig. Bogdan îi așează totuși halatul pe umeri. Femeia îl strânge recunoscătoare în jurul corpului. BOGDAN : Vă pot servi cu ceva ? ELENA : Nu, dragul meu. Bogdan pleacă. Elena mai aruncă o privire cerului șoptind: ELENA: Dumnezeu să ne ierte! Elena intră abătută în casă și dispare urcând niște scări interioare. EXT. STRADÃ – NOAPTE Carmen se plimbă pășind rar, melancolic. Are o țigară în mână ceea ce e în contrast direct cu impresia de ingenuă lăsată până acum. ALEX(O.C.): Credeam că te-ai lăsat. Carmen tresare speriată de vocea și prezența lui. Alex apare din spatele ei, are câte o plasă plină în fiecare mână. CARMEN: Așa credeam și eu. Cei doi încep să meargă alături pe strada întunecată. ALEX: Ce cauți prin zona asta? CARMEN: Dar ce? Nu am voie nici măcar să mă plimb ? ALEX(defensiv) : Nu am spus asta. CARMEN (în șoaptă) : Ba da... Alex se oprește ezitând în fața unui bloc. Carmen mai face doi pași apoi se oprește și ea respirând adânc, așteptând. ALEX : Am ajuns acasă..., tu..., unde mergi ? CARMEN: În stație..., acasă cred. Fiecare cuvânt rostit de cei doi accentuează senzația de tensiune dintre ei. ALEX : Dacă aștepți două minute vin cu tine până acolo. E mai sigur, nu ? Carmen e evident foarte surprinsă de propunerea lui. CARMEN: Ești..., ești sigur că vrei? ALEX (sec): Așteaptă-mă. EXT. STRADÃ – 10 MINUTE MAI TÂRZIU Alex și Carmen pășesc încet alături. Parcă intenționat păstrează între ei o distanță apreciabilă. Fata își ține mâinile încolăcite în jurul corpului. Merg în tăcere preț de câteva bătăi, apoi Carmen oftează adânc. ALEX: Ce e? CARMEN: Nu e nimic. Ce să fie? Alex nu răspunde dar se încruntă ușor. Brusc fata se oprește și își mai aprinde o țigară. CARMEN: De fapt... știi ceva? Nu te înțeleg! Mi-ai spus clar că nu vrei să mai vorbești cu mine niciodată după..., după ce ți-am făcut. De ce o faci? Ultimele cuvinte le spuse aproape în șoaptă. Alex tace. CARMEN: Ai spus că nu este iertare pentru ce am făcut. Că... ALEX: Știu ce am zis. CARMEN: Și atunci?! De ce mă chinui? De ce vrei să mă omori? ALEX: Ha! Eu? Să te omor pe tine? Da’ de unde ți-a venit? CARMEN: Ali..., te-am înșelat. M-ai văzut cu unul dintre prietenii tăi. E corect să nu-mi mai vorbești! Chiar dacă îmi vine să urlu ori de câte ori mă eviți... Dar e corect așa. Asta merit. Sunt cea mai rea de pe pământ! ALEX: Carmen... Tânărul îi ridică ochii plecați și apoi își apropie fața de a ei. Încet. ALEX: Nu ești rea! O sărută încet, tandru, pe buze. Carmen nu mai respiră și ochii ei se ridică uimiți spre el.