Familia IV

EXT. STRADÃ – NOAPTE David și Eva se plimbă alături. DAVID: Nu-mi vine să cred! EVA: Jur pe tot ce am mai scump că tot ce ți-am spus e purul adevăr! Eu nu te-aș putea minți niciodată. DAVID: Știi, când ești orfan, tot ce speri e că ai fost pierdut de o familie bogată și iubitoare care te caută și care te va găsi pentru a-ți oferi viața care ți se arată doar în vise. Eva nu-l scapă din ochi în timp ce el încearcă să asimileze informația. EVA: E incredibil, nu? DAVID: Spui că mama a murit la nașterea mea și că tata s-a spânzurat imediat după? EVA: Pentru că nu putea trăi fără soția lui! David clatină din cap pierdut în gânduri. DAVID: … Iar apoi mătușa, adică mama ta, m-a oferit spre adopție pentru că-i aduceam aminte de mama. E o PROSTIE! EVA: Încearcă să înțelegi, te rog din suflet! E mai important decât ai putea crede! DAVID(determinat): Îmi pare rău, dar nu am nevoie de o familie care se trezește că are nevoie de mine după treizeci de ani. Nu! Am trăit foarte bine fără ei până acum și tu-mi spui că m-ar fi putut găsi oricând DACÃ AR FI VRUT ?! EVA:Te implor, nu reacționa așa ! DAVID: Nu am nevoie de ajutor, de mila familiei tale, sau de a ta. Te rog să uiți că mai găsit ! Eu nu sunt cel pe care îl cauți tu. David pleacă de lângă Eva lăsând-o singură în mijlocul străzii pustii. Eva suspină încet privind în urma lui. INT. HOLUL LICEULUI A. SALIGNY – ZI David pășește încet printre mulțimea de elevi. Are o privire tristă și gravă, gânditoare. DAVID(V.O.): Uneori îmi vine să cred toți anii pe care îi petrecem prin școli, educându-ne sunt ani aruncați în vânt. David se oprește și se apropie o fereastră. Pe lângă el elevii continuă să treacă nepăsători la drama lui. DAVID(V.O.): De ce? Pentru că oricâtă școală ai avea, oricâtă erudiție ți-ar curge prin vene... Ești total nepregătit în clipa în care afli că viața ta e, sau a fost, o mare greșeală. David pleacă de la fereastră și se apropie ușa unei săli. Ezită pentru o fracțiune de secundă apoi intră închizând ușa în urma lui. Pe hol, elevi și profesori tresar la sunetul strident al soneriei ce anunța începutul orei. EXT. CASA FAMILIEI IMBRUS, BUCUREȘTI – ZI Fațada unei vile opulente strălucește în bătaia soarelui. Eva urcă grăbită scările de marmură. Intră. EXT. TERASA FAMILIEI IMBRUS – ZI Elena stă într-un fotoliu privind melancolică spre un orizont scâldat în lumină, îmbătător. Încet, așează pe măsuță un telefon lăsând impresia că tocmai terminase o convorbire care îi produsese plăcere. În fața ei, o cană aburindă de ceai. Eva dă buzna pe terasă. Roșie la față, agitată, arată cam nedormită. Se așează pe un fotoliu lîngă femeia care o privește curioasă. ELENA: Bună dimineața, fata mea! EVA: Bună dimineața. Eva deschide gura încercând să spună ceva dar se oprește. Elena își ascunde un zâmbet. ELENA: Nu te așteptam astăzi. Ai dormit bine? EVA: Desigur... (privește în altă parte) Nu prea. Femeia așteaptă liniștită câteva clipe apoi se întinde după cana din fața ei. EVA: Vreau să merg înapoi, la Cluj. Bătrâna zâmbește aprobator, privirea ei strălucește mulțumită. Eva reușește cu greu să își mențină calmul. ELENA: M-am gândit eu că va fi prea simplu așa, trebuie să-i zici cine e de fapt. EVA: Pot să-i spun.. tot? Femeia își privește mustrător protejata. ELENA: Ești aproape copilul meu și te-am învățat tot ce știu, am încredere în tine. Știi ce-i poți spune, și ce nu. Bătrâna se ridică și se îndreaptă spre ușa mare de sticlă pictată. Se oprește în cadrul ușii. ELENA: Ai un bilet rezervat pentru cursa de seară. EVA: Nu înțeleg... ELENA: Am sunat la aeroport înainte să ajungi tu. EXT. VILA FAMILIEI IMBRUS – ZI Eva aleargă pe scări și apoi prin curte, se grăbește. Fața ei? Numai zâmbet. Privirea ei? Nerăbdătoare. INT. APARTAMENTUL LUI DAVID – NOAPTE E aproape întuneric dar se poate distinge silueta unei femei închizând ușa cu yala în urma ei. Își pune cheile înapoi în poșetă iar apoi orbecăie pipăind pereții spre dormitor. Femeia se împiedică de un fotoliu și mormăie ceva inaudibil printre dinți apoi merge cu grijă mai departe. La ușa dormitorului se oprește și respiră adânc, făcându-și curaj. Intră. Holul se luminează pentru un moment de la lumina slabă din dormitor pe urmă se face din nou liniște. INT. DORMITORUL LUI DAVID – NOAPTE Fata se apropie pășind pe vârfuri, privind cu atenție spre centrul încăperii. În pat David doarme neavând pe el decît chiloții și un tricou alb simplu. Fata îl privește cu atenție preț de câteva momente. În lumina mai generoasă ce venea de la fereastră o vedem și noi mai bine. Are 25-27 de ani și e destul de atrăgătoare. Se apleacă și își scoate cizmele cu grijă să nu facă nici un zgomot și apoi se apropie de geam. Privind afară o expresie nostalgică i se așează pe chip și ochii ei se îneacă în lacrimi. Își scoate paltonul și bluza pe care le așează pe un scaun. Mâna îi tremură cînd trage încet de fermoarul fustei și o lasă să cadă. Din unghi vedem că lacrimile îi curg ușor pe obraz. Pare nesigură. Se apropie de pat și, goală, ezită. Așteaptă ceva. Prin somn, David se întoarce cu spatele spre ea. Tânăra tresare și, mișcându-se foarte încet se așează în pat lîngă el. El nu se trezește și fata închide ochii ușurată. Ridică mâna ca și cum ar dori să-l îmbrățișeze dar renunță și, adunându-și ambele brațe pe piept plânge în șoaptă doar pentru ea. *****