Sunt agonie

De ce mă lași mereu să cad Ca o statuie fără glas, Doar m-ai născut la gând de ceas... De ce trăiesc ca într-un iad? Și zi de zi când mă trezesc Mă văd la capăt iar de drum, Nu mai sunt foc, sunt doar un scrum... De ce mă simt că nu iubesc? Nu Te mai chem să-mi spui ce știi Căci mă dărâm cu-a mele mâini, Nu mai sunt vrednic nici de pâini... De ce mă lași și nu mai vii?