De ce mă lași mereu să cad
Ca o statuie fără glas,
Doar m-ai născut la gând de ceas...
De ce trăiesc ca într-un iad?
Și zi de zi când mă trezesc
Mă văd la capăt iar de drum,
Nu mai sunt foc,
Îți vine să te rogi, acum, la ceas de moarte
Îți vine sa suspini, acum, la ceas de spaimă
Îți vine să cerșești, acum, la ceas de șoapte
Lumina, fărâma grea de mamă!
Îți vine să te-mpuști, acum,
