Poezie
Nemurirea sufletului
rămâi în amintirea lor....
1 min lectură·
Mediu
Privesc în mine ...
prin refleția sufletului meu.
Constat doar golul,
ce-n aparențe mai contează.
Amurg de vise sunt topite,
timpuriu...
precum orașul dispărut în ceață.
Un picur înlăcrimat...
coboară pașnic pe obrazul care,
mai altădat\' era de-un roșu-purpuriu.
Acum...
se pierde pe cărări ce pare,
că-s preschimbate în pustiu.
Și ochii au intrat,
în faza de tristețe...
căci nu mai vor să poarte,
în veci culoarea lor.
Amestec de pasteluri,
albastrul ce fusese...
s-a transformat pe-alocuri,
în verde, adeseori.
Privesc o aparență...
ce își schimbă-nfățișarea.
Și recunosc în mare,
puțin din felul meu.
Degeaba tu sărmane...
îți cauți nemurirea,
nemuritor rămâne...
doar sufletul mereu.
013530
0
Să auzim de bine!
PS \"ce-și\" ;)