Poezie
Toamnă
1 min lectură·
Mediu
Iată așadar și toamna
Ca un noian efervescent de sentimente,
O scurgere uniformă și vampirică
A sevei
Din canalele bulbucate,
Închistate în trupurile sortite morții ...
Într-o imensă uitare de sine,
Frunza ruginie a falnicului stejar
Se desprinde
Neputincios-melancolică
Și se avântă spre lumea misterioasă
De dincolo de hotare.
Uneori strigăm și noi ca și frunzele,
Fără să ne audă nimeni,
Nici noi, nici trecutul.
Ceva ne-a pus barieră sunetelor să evadeze,
Spre a nu se răspândi în neantul gol,
Tulburând pacea firii ...
Prea repede, ca un vis a trecut,
Un vis de vară a unei frunze,
Și iată-ne acum la capătul puterilor ...
Abundență de imagini,
Triluri târzii,
Aburul bucătăriei de vară,
Dar mai ales pieptul mi se sparge
De sentimentul covorului nesfârșit de frunze
În care alunec iremediabil
Spre un ultim prag,
Acela de
Materie organică.
001.036
0