Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Din adâncimi ...

2 min lectură·
Mediu
Din adâncimi de necrezut de vaste
Se-nalță o tulpină-n stropi de stea
Ce falnică!Și cât de însetată ...
De tot misterul neclintit de-albastru
Și de tăcerea spațiului ce soarbe
Și lacrimă, și inimi, și cuvânt
Și-n vânturi despletindu-se molatec
O suferință surdă izbucnește
Ca o cascadă-n zbucium înspumată
Odată pentru totdeauna. Fugi!
Se-aude glasul nu știu cui și-al meu.
Dar unde?Ce rost are să mai fug?
E scris în dans frenetic de castani
Și-n fiecare fir de calmă iarbă
Că-n veci e condamnarea și în van ...
Ce ghiocel plăpând, și câtă forță
E totuși în suprema evadare
Te uiți cum negri bolovani străpunge
În saltul către soare blând și viață.
Acesta ne e sufletul, și-n rouă,
Prăpastia bolnavă se-oglindește,
Iar noaptea voci ciudate se răsfrâng
La fiecare colț-o umbră tace
Ești în primejdie, tulpină tu suavă,
Te-nconjură și nu mai ai putere
Să strigi eliberarea, ca pasărea ce-n spasme
Străpunge colivia. De unde ocrotire?
De unde? Nu mai cuget; ochii, mi i-am închis
De crudă neputință ...
Să uit? Ce nebunie! Nu trebuie să uit
Și nici nu aș putea, cât timp e încă-al meu
Acest zbor greu! ... cu aripi de vioară
Și-atât de trist uitat din totdeauna
Și-atât de singur, reflectare moartă
În conștiința-mi căutând tandrețe ...
001.137
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
210
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Sandor. “Din adâncimi ....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-sandor/poezie/125364/din-adancimi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.