Poezie
Omul din noi
1 min lectură·
Mediu
Iată-l colindând codri seculari,
Singur în pustietatea pădurii,
Căci nu-i nimeni să-l vadă râzând
De tristețea sa zadarnică ...
Iată-l privind noaptea total neagră
Singur în eternitatea haotică de-afară
Transcendent într-o copilărie naivă,
A fericirii izolate în căminul inimos,
De dincoace de fereastră ...
E omul din noi, pierdutul din veacuri
Ajungându-ne încăpățânat din urmă,
Proclamându-și dreptul său imuabil:
Substratul ultim al sensibilității umane-
Spărgând zidul iluziilor.
E seva curată din aspra tulpină
Crescută în iarna mocirlelor verzi
Erupând în acută sfâșiere de nori,
Implozie candidă a ecourilor
Și a setei de tandră lumină ...
001.125
0