Leonard Ancuta

e destul de personal asa, dar imi place ca e oltenian. prima strofa m-a facut sa ma simt acasa, eu sunt de fel din dragasani, deci f aproape de fabrica de gloante. am o gramada de amintiri, inclusiv cu comandourile in gara la furat cartuse.

am mai rezonat pe ici colea, dar tot tu te simti mai in largul tau.

daca n-ar fi cateva fortari, exprimari pe care le-ai pus oarecum de dragul lor si nu pentru altceva, ar fi mult mai bine. de ex, primul vers nu-si are locul, la fel falangele orizontului bat in geam - aici pare cam mult, se vede ca-i exagerat, chiar daca nu suna rau.distanta diagonala, respirare lingand spinarea undelor, substanta orizontului imi saruta umarul... ma rog, poemul poate fi facut bun.

stiu ca ai dreptate, dar asta nu face rizibil tecstul tau, fiindcă pe mine ma inseala, imi da o senzatie gresita, vad 400 de tancuri lucioase, noi, gata sa-si slobozeasca salvele... e clar ca nu e vorba de sentiment autentic, atat cat cititorul isi formeaza mental o impresie gresita.

sa nu zici ca o fac cu rautate, dar uite de ce ai scris un tecst prost


demult n-am mai ieșit la vînătoare de trenuri
așa cum făceam pe vremuri
peronul gării e acum un fel de walk of fame
toate femeile care au ajuns aici au propria stea
să nu le uit

in strofa de mai sus nu e niciu fel de tensiune poetica, nicio emotie, nimic care sa ma faca atent, in afara de gratuitati gen peronul e walk of fame plus rima involuntara care strica sspectul general

in general exagerarile poetice au farmecul lor, dar aici cele 400 de tancuri sunt rizibile, in loc sa ma impresioneze ma amuza, ba chiar stau sa ma gandesc cine a avut rabdare sa le numere, in plus daca tu iti dai seama ce inseamna 400 de tancuri - evident ca nu-ti dai. iar finalul cu bietul girnist e patetic, deja ma cocolosesc de mila si de ras vazindul cum se chinuie....

in strofa urmatoare doar imprumutul din phoenix seamana a poezie, si de fapt tensiunea cade pe el. deci neoriginal.

strofa care urmeaza e singura poetica, e singura care are poezie in ea.

ultima strofa pacatuieste prin diferenta mare si de calitate si de tensiune dintre prima parte si a doua, prima parte e nereusita, un jovialism cotidian care n-are legatura cu poezia, in timp ce finalul e candid si chiar placut, din pacate pierdut pe aici, aruncat asa fara sa se lege de nimic.

thats it, asta nu-i poezie, poate doar o incercare, ramane sa perseverezi.

prima strofa mi se pare rupta, as putea spune ca ar merita sa lipseasca, devreme ce dupa urmeaza o poezie de sine statatoare si dadatoare de fior...

Cristina, cred ca ai dreptate cu ultimul musca, si eu m-am intrebat dac e ok, initial nici nu-l pusesem, dar cred ca tendinta mea de perfectionare a lucrat gresit aici. cu scalpul insa nu-s de acord, explicatia oferita de emilian e defectuoasa. daca nu credeti, take a look http://en.wikipedia.org/wiki/Scalp

Cornelia, multumesc din nou de semn, o sa vina si antidotul, il am deja pregatit!

e buna intoarcerea, dar ma asteptam la ceva mai mult de la final.

sa spunem ca un tecst poate fi interpretat in multe feluri
ca deschide o multime de drumuri
ca poate aceste drumuri nu erau toate in mintea autorului
exista oare insa vreun autor care sa poata controla multitudinea sensurilor izvorate din creatia sa? nu, zic eu si as putea sustine asta cu multe pareri.

ce inseamna ca un tecst este susceptibil de multe interpretari? accede usor catre mintile lor, le releva adevaruri universale, le reface drumul catre anumite trairi sau catre anumite ganduri. ce inseamna asta. ca este un mijloc de acces catre zona in care autenticul isi face baie. unde poti privi in fata realitatea sau te poti oglindi.

limitele interpretarii intervin cand se imparte harta in doua si avem doua tabere. a orbilor si a mutilor. unii nu vad, altii nu pot vorbi. acest tecst nu spune neaparat ce simt eu, fiindca atunci nu ar fi decat un autism ratat.

adaug astfel pt comentatori multumiri, fiindca fie si daca fac misto, adevarul ramane neclintit.

Moga, ai dreptate in parte, adica cu acel discurs spre esafod. si pana la proba contrarie, o sa primesc steaua ca o invitatie către membrii siteului sa isi spuna parerea aici.

sa iti vezi tu de ale tale. infatuat nu ma simt deloc, uite ce usor judeci lucrurile, de parca ai avea masura lor, uite ce simplu imparti dreptatea sau valoarea - reciteste-ti commurile si ai sa vezi ca esti mama omida a poeziei, spunand asta e buna sau asta e rea. din punctul meu de vedere nu reprezinti vreo judecata de valoare si nici macar un poet de valoare asa ca nu e nevoie sa vii sa arunci cu pietre la mine in geam. sunt suficient de educat sa nu spun mai mult, daca ai chef sa-ti spui o parere ok, fie buna fie rea nu ma supar. nu suport sa fiu luat la misto insa, nu de unul care nu e mai breaz decat mine.

n-ai resurse sa iti versi greata, cauta pe altcineva la care tine. fie ca iti place sau nu, asta e un tecst care sta in picioare, indiferent de opinia ta. si nu, nu e greseala cand spun scalp tuns zero. cred ca te-a luat febra, baga o aspirina si un ceai cald.

este superficial. si banal in acelasi timp. as putea spune ca e un fel de obs de prescolar. caruia tre sa-i explici ca in alte tari, metro este de fapt un tren metropolitan, un tren care merge atat la suprafata cat si prin subteran. iar pentru acel metrou, despre care englezii il numesc tube sau underground, ferestrele sunt pentru a elimina senzatia de claustrofobie. asadar daca asta ar fi, senzatia de claustrofobie, ea este aproape inexistenta in tecst. adica total opus in prima strofa si in ultima, de fapt in ultima se regaseste opusul, agorafobia. deci e doar un titlu de marketing si atat.

revin fiindca vad ca ai imbunatatit tecstul si ca acum este un material as putea spune didactic, nu ma refer aici la scriere, ci mai ales la functia lui de promovare. e bine ca se trateaza si astfel de teme, chiar daca imprumuturile nu mai sunt doar adaptari sau variante moderne ci doar replici de marketing ca adaptare la piata. nu contest ca desenele animate sunt trairi autentice, insa in ce priveste arta in sine, ea se neaga pe sine imediat ce se invoca nevoia de piata, imediat ce aspectul comercial intra in discutie. arta pentru arta este asa cum se citeste. arta pentru bani este doar comert. nu cred in artistii care nu mor de foame.

si fiindca acest subiect poate deveni o polemica buna si pentru ca tecstul in sine este imbogatit, las un semn atat de apreciere cat si de invitatie la discutii.

textul e pe alocuri infantil si plin de expresii banale. are un stil invechit, pașoptist, dar pana si rima pare involuntara. umorul, de asemenea.

pictorul care nu picta ochii femeilor era Modigliani, si nu o facea in graba ci deliberat. am impresia ca geniul distrat de aici e mai degraba preocupat de altceva sau dimpotriva nu e chiar atat de genial. ar mai fi scapari de litere sau fortari gratuite gen idee proaspata c iz de mucegai prajit (sic!).

povestea, reala dupa cum spune autoarea e faina. povestirea e ingrijita si nu treneaza. Ar fi pacat sa o judec din punct de vedere literar, e clar ca aici nu aduce nimic sclipitor, insa emotia aceea e veridica si e un izvor care merita exploatat. adica povestirea sa devina opera. oralitatea sa se transfome, sa devina transcendenta, sa capate adancime, sa aiba putere de simbol. cred ca ar fi o reusita sau chiar o implinire as zice.

a se scuza dezacordul din comul meu anterior... :)

hatru si plin de intelepciune. chiar daca reteta e deja nitel cam fumata, farmecul insa e proaspat si umoruil de calitate. pe de alta parte, langa zimbet se simte crancen acel gand sinistru de intelept, acea magie vorbind despre perenitate, despre valoare, despre izul artei in sine. foarte buna transpunerea, chiar daca fabulistica. ironia si autoironia, schema unghiurilor si mijlocul ce creste frumos mie imi placura. fiindca merita sa vaa mai multa lume, dau eu de stire ca aici e un poem bun, bogat. sa il traga lumea de sensuri sa se imbogateasca si ei.

am citit si am descoperit perle autentice. atat epigrama initiala, cat si replicile sunt spumoase si pline de savoare. ca sa nu mai spun ca realizarile lui Calimero si cea a lui Florian Abel sunt aproape de capodopera ele insele. si cum buna dispozitie de dimineata e un tonic pe care as vrea sa-l impartasesc tuturor, ofer o steluta sa se bucure toti cititorii sau autorii. (steluta se va imparti in mod egal intre autoare si replicanti :)

de cand sunt permise atacurile in public pe acest site?

desi are o anume doza de patetism, si chiar si putin feminism, e bun. bun pentru ca nu staruie, nu forteaza. emotia curge libera, pare chiar neslefuita pe alocuri. importanta e atat starea cat si modul in care este exprimata. sunt alunecari fine, se vede jocul gandului si al emotiei. nu calculul rece, adica se simte autenticitatea, vocea care nu e clara decat in anumite momente pentru a deveni usor stravezie. ca o garantie a unui adevar care doare. as renunta la tobele inimii, e invechit, de fapt doar toba merita schimbata. as pune tum, care-i tot o toba. imi plac anumite imagini, sunt surprins sa le gasesc la tine, nu o sa le poemenesc acum, desi de crocodil nu ma pot abtine, e demential. cred ca citesc unul dintre cele mai bune tecste ale tale, si cred ca un semn de recunoastere din partea mea nu strica.